Vizualizări: 4371
INVITAȚIE MEDIA, 22 noiembrie 2012: Misiunea Socială „Diaconia” organizează prima conferinţă ştiinţifico-practică „Aproape de tine”
Chișinău, 20 Noiembrie 2012 — Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei organizează Conferinţa ştiinţifico-practică „Aproape de tine”. Evenimentul va avea loc pe data de 22 noiembrie, între orele 9:00- 16:00, în incinta sălii Aula Magnifică, ULIM (str. Vlaicu Pârcălab Nr. 52, et. 4).
Conferinţa are drept scop să aducă în vizorul publicului larg rolul deosebit pe care îl are parohia în consolidarea comunităţii. În acest sens, subiectul va fi abordat din mai multe perspective de către specialiştii în domeniu, va fi prezentat documentul elaborat în baza activităţii sociale din parohia “Sf. Vasile de la Poiana Mărului” (Orhei), precum şi filmul documentar “Aproape de tine”, realizat în colaborare cu OWH Studio.
Igor Belei, director Diaconia: “Biserica Ortodoxă, în particular Mitropolia Basarabiei, a identificat pe parcursul timpului forme concrete prin care să mobilizeze comunitatea pentru sprijinirea aproapelui aflat în nevoie. Evenimentul va prezenta perspectiva colaborării dintre biserică şi alţi actori sociali, pentru că, din necunoaştere, în societate s-a creat impresia că Biserica, autorităţile şi mediul academic se află pe diferite baricade, deşi toţi aceşti actori au un scop comun: asigurarea bunăstării şi armoniei sociale. ”
Evenimentul este organizeazat cu binecuvântarea ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor şi cu susţinerea Caritas Ambrosiana (Italia) şi ULIM.
Diaconia” este structura socială a Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română), care activează pe întreg teritoriul Republicii Moldova de 11 ani, în calitate de organizaţie non-profit. Organizaţia este membru al Federaţiei „Filantropia” şi al Alianţei ONG-urilor active în domeniul Protecţiei Sociale a Copilului şi Familiei.
Persoana de contact:
Anna Zastavneţcaia
Responsabil de relaţii publice
Tel: (+373 22) 46 32 28
Str. Criuleni, Nr. 22
e-mail: office@diaconia.md
site: www.diaconia.md

Autor: Synergy Eur/Est
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33