Vizualizări: 5212
ONGurile de media, indignate de atitudinea președintelui Parlamentului, Marian Lupu, față de investigații
12 Noiembrie 2012 — ONGurile de media, indignate de atitudinea președintelui Parlamentului, Marian Lupu, față de investigații
Organizaţiile neguvernamentale de media sunt indignate de atitudinea preşedintelui Parlamentului, preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, care a declarat cu referire la investigaţia „Casa de milioane a şefului CNI” realizată de Ziarul de Gardă, că acest fapt (investigaţia – n.a.) „nu va servi temei pentru o adjudecare serioasă” şi că „e o mare dorinţă de ratinguri”. Mai mult, Marian Lupu a declarat că „un om poate fi făcut cârpă timp de 5 secunde”, lăsând să se înţeleagă astfel că jurnaliştii de investigaţie au procedat cu rea-credinţă.
La fel ca şi liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a admis presiuni asupra jurnaliştilor şi a prejudiciat imaginea mass-media declarând că „ar fi cazul să fie nişte abordări echilibrate, verificate şi poate de zece ori verificate”. În acest context, am dori să-l informăm pe Marian Lupu că, întrebat fiind de jurnaliştii de la ZdG cu ce nu este de acord din cele scrise, preşedintele Comisiei Naţionale de Integritate, Anatol Donciu, a declarat: „Eu nu sunt de acord cu doi câini. E numai unul. Nu sunt de acord când se spune că cei de la Fenosa n-au acces liber şi că a fost nevoie de intervenţia poliţiei. Cam cu astea nu sunt de acord. Ce-i drept, e drept. Bravo Ziarului de Gardă...”.
Solicităm pe această cale sprijinul misiunilor diplomatice, organizaţiilor internaţionale şi al partenerilor de dezvoltare ai R. Moldovă să explice liderilor politici care discreditează munca jurnaliştilor că investigaţiile sunt un element-cheie în combaterea corupţiei, angajament asumat de coaliţia de guvernare Alianţa pentru Integrare Europeană.
Totodată, subliniem faptul că în orice societate democratică şi europeană, investigaţiile jurnalistice constituie temei pentru ca structurile de stat abilitate să se auto-sesizeze şi să pornească o anchetă asupra neregulilor semnalate, astfel încât publicul să fie informat asupra modului în care demnitarii îşi exercită atribuţiile.
Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociaţia Presei Independente
Comitetul pentru Libertatea Presei
Centrul de Investigații Jurnalistice
Asociaţia Presei Electronice din Moldova
Centrul "Acces-Info"
Uniunea Jurnaliștilor din Moldova
Centrul Tânărului Jurnalist din Moldova

Autor: Centrul pentru Jurnalism Independent
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33