Nume
Parola
Vizualizări: 4877
Două istorii care te fac să prețuiești viața
Bălți, 5 Noiembrie 2012 — „Mi-au sugerat să nasc altul – sănătos, iar pe acesta să-l dau la Casa de copii. Las’ să-și abandoneze copiii lor, dar al meu va trai cu mine. Cum poți să-l abandonezi pe acesta și să faci altul, sănătos. El e al meu, bun, iubit…” – este destăinuirea Tatianei Kapusteanski, mama lui Nikita (un băiat cu paralizie cerebrală infantilă), făcută într-un filmuleț realizat de Asociația SOMATO din Bălți.

Filmulețul „Speranța nu moare niciodată”, cu durata de 18 minute, prezintă două istorii de viață ale lui Nikita și Anton – doi copii în vârstă de opt ani, ambii discipoli ai Centrului de zi pentru copii şi tineri cu dizabilităţi mixte severe „Danko” din Bălți.

Autorii filmului spun că cei doi copii și părinții lor reprezintă, de fapt, un model de rezistență și răbdare pentru cei care încă nu s-au împăcat cu situația că au un „copil altfel”. Filmulețul nu este altceva decât o doză de speranță pentru părinții cu „copii altfel” – spun autorii filmului.

„Speranța nu moare niciodată” a fost realizat în limba rusă, având și o versiune subtitrată în limba română.

Filmulețul va fi propus spre difuzare unor posturi TV locale, va fi prezentat în cadrul unor instituții curative de profil, instituții de învățământ, ONG și va fi utilizat în campanii media de sensibilizare a opiniei publice pe care le va promova Asociația SOMATO.

Filmulețul „Speranța nu moare niciodată” a fost realizat cu forțele proprii ale membrilor echipei Asociației SOMATO în cadrul proiectului „Să învățăm să sperăm împreună”, finanțat de Ambasada Finlandei la București.

• Versiunea filmului în limba rusă poate fi vizionată, accesând http://www.youtube.com/watch?v=rwkI4rt5LpA&feature=plcp
• Versiunea filmului subtitrat în limba română poate fi vizionată, accesând http://www.youtube.com/watch?v=unF2CvEe5W4&feature=player_embedded

# # #