Nume
Parola
Vizualizări: 3189
Oraşele Chişinău şi Tiraspol vor stabili parteneriate pentru a îmbunătăţi siguranţa rutieră
CHISINAU, 1 Noiembrie 2012 — Oraşele Chişinău şi Tiraspol vor lucra împreună pentru a reduce numărul de accidente rutiere. Acest parteneriat a fost discutat astăzi în cadrul unui atelier de instruire organizat de Automobil Club din Moldova şi cel din regiunea transnistreană cu sprijinul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova.

Experți în domeniul siguranței rutiere din cadrul Alianţei Estice pentru Transport Sigur şi Durabil din Marea Britanie au prezentat experiența lor în crearea parteneriatelor locale pentru reducerea numărului de accidente rutiere. Împreună cu reprezentanţi ai poliţiei rutiere, structurilor municipale de transport şi ai organizaţiilor neguvernamentale de pe ambele maluri ale Nistrului, ei au elaborat o viziune comună cu privire la posibilitatea și oportunitatea dezvoltării unor inițiative similare celor din Marea Britanie în Chișinău și Tiraspol.

„Fiecare viaţă pierdută pe drumurile Moldovei „costă” economia naţională aproximativ 511000 USD. În oraşul Chişinău se petrec 41,8% din numărul total de accidente rutiere înregistrate în Moldova, în care îşi pierd viaţa sute de oameni. Acesta este motivul pentru care este extrem de important să stabilim un parteneriat între toate autorităţile responsabile de securitatea participanţilor la trafic, dar şi societatea civilă, pentru a putea soluţiona eficient problemele existente”, a menţionat Sergiu Diaconu, Şeful Poliţiei Rutiere.

„Sperăm că acest proiect va determina autoritățile de pe ambele maluri ale Nistrului să colaboreze pentru a ridica gradul de conștientizare a problemei și pentru a întreprinde măsuri comune de siguranță rutieră, care vor reduce numărul accidentelor și vor salva vieți omenești”, a spus Hubert Duhot, Manager Proiecte al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

Reprezentantul Rezident al PNUD în Moldova, Nicola Harrington-Buhay, a declarat că oportunitatea atelierului de instruire este și mai relevantă în condițiile în care Adunarea Generală ONU a proclamat perioada 2011-2020 ca fiind Decada Acțiunii pentru Siguranța Rutieră. „Evenimentul de astăzi este un pas înainte în angajamentul Republicii Moldova de a reduce cu 50 % numărul de accidente rutiere până în anul 2020. Parteneriatul dintre Chișinău și Tiraspol în vederea îmbunătățirii siguranței rutiere va salva viețile multor oameni de pe ambele maluri ale Nistrului”.

Atelierul de instruire face parte din şirul de activităţi realizate în cadrul proiectului „Dezvoltarea parteneriatelor pentru reducerea numărului accidentelor rutiere în Chişinău şi Tiraspol”, implementat de Automobil Club din Moldova şi cel din regiunea transnistreană în parteneriat cu Alianţa Estică pentru Transport Sigur şi Durabil din Marea Britanie. În cadrul proiectului vor mai fi elaborate analize şi rapoarte cu privire la situaţia siguranţei la trafic, vor fi dezvoltate strategii pentru stabilirea grupurilor de parteneriate în Tiraspol şi Chişinău, vor fi organizate activităţi practice de siguranţă rutieră şi campanii sociale de informare.

Finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat şi implementat de PNUD, Programul „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” contribuie la promovarea încrederii între ambele maluri ale Nistrului prin implicarea autorităţilor locale, societăţii civile, comunităţii de afaceri şi altor părţi interesate în activităţile de dezvoltare economică şi socială a comunităţilor locale. Programul desfășoară activități în cinci domenii de bază: dezvoltarea afacerilor, societate civilă, renovarea infrastructurii sociale prin dezvoltare locală, sănătate și mediul înconjurător.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe: Olga Vasiliev, Ofiţer de Proiect/Dezvoltare Societate Civilă din cadrul Programului SCBM, Tel: (+ 22 373) 839 866, E-mail: olga.vasiliev@undp.org , Natalia Costaş, consultant în comunicare Programul SCBM, Tel:(+ 373 22)69221141, E-mail: natalia.costas@undp.org .