Vizualizări: 3997
“Angajarea civică a tinerilor în localitatea mea”- un seminar de success
2 Octombrie 2012 — În perioada 28-30 septembrie 2012, în localitatea Vadul lui Vodă s-a desfăşurat seminarul “Angajarea civică a tinerilor în localitatea mea”, unde au fost prezentate studiile de caz privind implicarea tinerilor la nivel local.
În cadrul acestui eveniment au fost selectaţi 20 de tineri, membri ai grupurilor de iniţiativă, organizaţii nonguvernamentale, centre de tineret din raioanele de nord a ţării - Şoldăneşti şi Rezina, inclusiv regiunea tranistreană - Rîbniţa, Camenca.
Obiectivele specifice ale acestei activităţi s-au focusat pe stabilirea primilor paşi a unei platforme de comunicare între grupurile locale active, dezvoltarea capacităţilor individuale privind implicare locală a tinerilor, facilitarea schimbului de experienţă şi diseminare de informaţii cu privire la istorii de succes obţinute în timpul participării la activităţi civice ale tinerilor.
Un rol deosebit în consolidarea cunoştinţelor şi a abilităţilor organizatorice a tinerilor l-a constituit pregătirea studiilor de caz cu privire la analiza situaţiei tinerilor la nivel local (numărul de tineri din raion, echilibrul dintre genuri (cîte fete şi cîţi baieţi, aprox.); actualizarea datelor cu privire la numărul de elevi care studiază în instituţiile de învăţămînt; numărul de cluburi de tineret, existenţa Consiliilor, a unor centre de tineret; cercetarea situaţiei privind sectorul non-guvernamental din raion, o scurtă descriere a ONG-urilor, a grupurilor de iniţitativă; numărul de evenimente, cum ar fi concerte, festivaluri, tîrguri, întruniri deschise, etc.
În cadrul smeinarului tinerii au prezentat această informaţie colegilor lor. Diferite metode au fost utilizate în acest sens: materiale video, auditive, prezentări în power point, materiale printate, studii de caz, etc.
Adiacent prezentărilor, participanţii au fost antrenaţi în diverse activităţi precum team building, dezbateri asupra subiectului privind iniţiativa de participare civică la nivel local.
Meţionăm faptul că informaţia teoretică de perspectivă pe care o deţin tinerii a fost combinată cu participarea experţilor în domeniu, care prin experienţa lor de implicare în societate au adus exemple, sugestii privind încurajarea tinerilor de a contribui mai mult la implicare locală.
Astfel, Dl Vanu Jereghi, Institutul pentru Drepturile Omului a vorbit despre noţiuni generale ce ţin de drepturile omului, instituţiile naţionale şi internaţionale care lucrează în domeniul respectiv. Tinerii au avut ocazia să afle mai multe lucruri şi despre activitatea IDOM şi cum funcţionează această organizaţie.
Sesiunea prezentărilor a continuat şi în a doua zi, la care Dna Iulia Kirniţki, Ambasada Britanică la Chişină s-a referit asupra faptului cum tinerii pot să facă leadership şi totodată să se dezvolte personal, în contextul iniţiativelor civice de tineret. De asemenea, dnei a prezentat cîteva exemple de surse de informare pentru tineri, inclusiv istorii de succes de la care tinerii au putut să înveţe lucruri utile.
Despre cum să facă voluntariat şi care ar fi activităţile de implicare a tinerilor la nivel local a vorbit Dna Victoria Bounegru, Institutul IDEA. Dnei a menţionat impactul acestui fenomen în societate, cum este el perceput în alte ţări, de ce e bine să fim activi civic şi care este esenţa voluntariatuluil. În prezentarea dumneaiei, au fost arătate cîteva filmuleţe care reflectă fenomenul voluntariatului în SUA şi Canada.
Un alt trainer în cadrul seminarului „Angajarea civică a tinerilor în localitatea mea” a fost şi Dl Petru Scaleţchi, de la ONG „Proplus”care a vorbit despre implicarea tinerilor şi potenţialul lor în ceea ce priveşte şansele lor de dezvoltare personală. Tot el a povestit despre cîteva ONG-uri de tineret din ţară care oferă posibilitatea tinerilor să facă volutariat şi să înveţe unii paşi spre succes.
Un alt element important al acestui seminar a fost şi prezentarea obiceiurilor locale, specifice zonei de unde vin tinerii, pentru o cunoaştere mai bună şi o împrietenire mai rapidă între participanţi.
La final, participanţii şi-au expus părerile vis-a-vis de acest eveniment, menţionînd printre doleanţe şi organizarea unor mese rotunde în localităţile lor, formarea de grupuri de lucru unde membrii să fie din diferite localităţi, nu doar din una singură.
AO Comitetul Internaţional pentru Diplomaţie Civică mulţumeşte tuturor participanţilor implicaţi la acest seminar, în speranţa unei colaborări pe viitor!
Seminarul “Angajarea civică a tinerilor în localitatea mea” a fost organizat în cadrul proiectului “Activarea participării cetăţenilor tineri la integrarea socială” cu suportul financiar oferit de către Blak Sea Trust for Regional Cooperation, un proiect al German Marshal Fund al SUA.

Autor: Comitetul International pentru Diplomatie Civica
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33