Nume
Parola
Vizualizări: 3424
În atenţia instituţiilor de învăţământ universitar şi studenţilor-aplicanţi ai programul CEEPUS III
Chişinău, 21 Septembrie 2012 — Programul CEEPUS este un program regional de mobilitate academică, care deruleaza în Europa Centrală şi de Est din anul 1993.
Ţările membre la Program sînt: Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Croaţia, Republica Cehă, Republica Ungară, Republica Polonă, România, Republica Slovacă, Republica Slovenia, Republica Moldova.
Programul se realizează în temeiul unui Acord internaţional de cooperare. Începând cu anul academic 2010/2011, an în care Republica Moldova a aderat, Programul derulează în baza Acordului CEEPUS III.
Programul CEEPUS III include urmatoarele activităţi: stagii universitare şi postuniversitare, cursuri intensive, cursuri de limbă, excursii studenţeşti, activităţi de predare.
Mobilităţile studenţilor şi profesorilor se realizează în cadrul
reţelelor create între minimum 3 universităţi din cel puţin două state participante;
Deadline: 31 octombrie, 2012

mobilităţilor efectuate la categoria FREEMOVER
Deadline: 30 noiembrie, 2012

Pentru detalii despre program şi procedura de aplicare accesaţi http://www.ceepus.info.