Nume
Parola
Vizualizări: 2040
Programul moldo-german de sporire a calificării managerilor a fost extins pentru noi domenii
Chisinau, 21 Septembrie 2012 — Programul moldo-german de sporire a calificării managerilor a fost extins pentru noi domenii: agricultură, eficiență energetică, protecția sănătății, a informat vineri, 21 septembrie 2012, directorul Centrului de Formare Continuă al CCI a Moldovei, Victoria Cotici, în cadrul unei întruniri cu partenerii Programului.
Sursa citată a menționat că decizia de a extinde domeniile a fost luată împreună cu partea germană, deoarece programul se bucură de succes în rândul managerilor autohtoni. ”În perioada 2009-2012 , peste 100 de persoane au beneficiat de instruire și stagii de o lună de zile în Germania. Pe lângă îmbunătățirea abilităților manageriale ce țin de lucrul cu resursele umane, finanțe, marketing, internaționalizarea afacerii, proiectul pune un accent deosebit pe inițierea și dezvoltarea relațiilor de parteneriat cu businessmeni din această țară.
Agricultură, eficiență energetică, protecția sănătății sunt sectoare prioritare ale RM, ce au nevoie de modernizare și investiții, iar preluarea practicilor germane va contribui la ameliorarea situației”, a spus Victoria Cotici.
Mihai Bostan, participant la proiect, președinte al ”INVENT Moldova” – asociație formată de absolvenții Programului moldo-german de sporire a calificării managerilor, a apreciat pozitiv extinderea domeniilor, relevând necesitatea desfășurării unui asemenea proiect. ”Întorcându-se de la stagiu din Germania, managerii privesc cu alți ochi derularea businessului, nu se tem de reforme și implementează inovații la întreprindere. Nu trebuie să ratăm șansa de a ne îmbunătăți cunoștințele, or, după cum știm, oamenii de afaceri germani se bucură de o reputație ireproșabilă”.
Programul moldo-german de sporire a calificării managerilor a fost lansat în noiembrie 2008, prin semnarea unui memorandum dintre ministerele Economiei din cele două state. Scopul proiectului este de a forma o nouă generaţie de manageri contemporani, capabili să-şi desfăşoare afacerea cu succes atât în ţara proprie, cât şi pe piaţa mondială.
Cheltuielile pentru stagiu sunt finanțate de Ministerul Economiei şi Tehnologiilor al Republicii Federative Germania (BMWi). În Germania, fiecare participant primește o bursă de circa 400 euro, este asigurat cu cazare şi alimentare.
Noile posibilități oferite de Programul moldo-german de sporire a calificării managerilor vor fi expuse în cadrul unei prezentări care va avea loc marți, 25 septembrie curent, cu începere de la ora 15.00, în incinta cafenelei Sălcioara (str. Puşkin 39, mun. Chișinău) și la care sunt invitați toți agenții economici interesați.
Informații suplimentare:
tel: (022) 23-32-86 sau 23-52-94.
www.chamber.md