Nume
Parola
Vizualizări: 3247
Avocatul parlamentar Tudor LAZĂR: Atenţie sporită problemei egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi
Chisinau, 14 Septembrie 2012 — Egalitatea de şanse între genuri este o problemă ce nu şi-a pierdut actualitatea nici în ziua de azi, chiar dacă suntem în al doilea deceniu al secolului XXI.
Acţiunile întreprinse de către femei pe parcursul a mai multor ani au demonstrat că ele nu şi-au dorit drepturi privilegiate în comparaţie cu drepturile bărbaţilor. Ele au cerut şi continuă să ceară aceleaşi drepturi şi să fie tratate la fel ca şi bărbaţii. Odată realizat, aceste doleanţe, se va putea vorbi despre încetarea discriminării existente între femei şi bărbaţi în familie, în viaţa socială şi economică şi în procesul decizional care devine din ce în ce mai sensibil.
Egalitatea între femei şi bărbaţi este unul din principiile fundamentale a drepturilor omului, care constă în asigurarea egalităţii de şanse şi unui tratament egal, înlăturînd discriminarea bazată pe sex. Promovarea şi respectarea acestui drept este de o importanţă majoră în lupta contra sărăciei acordînd femeilor acces la sistemul educaţional, de sănătate, participare activă în domeniile economice şi în procesul decizional.
Urmare a unui studiu efectuat în ceea ce priveşte discriminarea femeilor la angajare în cîmpul muncii s-a constatat că instanţele judecătoreşti au examinat puţine cazuri pe acest motiv. Situaţia este similară şi în cazul analizei petiţiilor parvenite în adresa Centrului pentru drepturile omului. Numărul petiţiilor şi cazurilor aduse în faţa instanţelor judecătoreşti nicidecum nu indică că starea lucrurilor este bună, deoarece sunt cunoscute cazuri cînd această discriminare se face indirect şi persoana nu are motive întemeiate pentru a face reclamaţii. O altă problemă cu care se confruntă femeile în realizarea drepturilor lor fundamentale este violenţa în familie, care este un flagel bazat pe stereotipuri ce necesită a fi eliminate din conştiinţa bărbaţilor. Traficarea femeilor pentru practicarea prostituţiei constituie de asemenea o formă de discriminare ce necesită a fi anihilată.
Cu toate că, din punct de vedere demografic numărul femeilor este aproximativ egal cu numărul bărbaţilor, în ceea ce priveşte angajarea nemijlocită în cîmpul muncii s-a constatat că, unele sectoare sunt feminizate, cum ar fi sistemul educaţional, asistenţă socială şi sistemul de sănătate, pe cînd în alte ramuri cum ar fi construcţia, tehnologiile informaţionale, inginerie prevalează bărbaţii, poate din aceste considerente persistă dezechilibrul cîştigului între bărbaţi şi femei. Problema care deranjează este că, în posturile de conducere şi în consiliile de administrare predomină bărbaţii.
Referindu-ne la locul femeilor în cadrul organelor decizionale, cum ar fi parlament, guvern, ministere şi alte organe cu putere de decizie, numărul femeilor este cu mult mai mic decît al bărbaţilor. Dacă în consiliile locale şi în organele de conducere de nivel local femeile sunt mai reprezentative, atunci pe măsura ierarhizării acest număr discreşte.
Pentru a atinge scopurile pe care ni le propunem este necesar de întreprins măsuri care schimba realitatea cum ar fi: acordarea femeilor o independenţă economică ce poate fi atinsă prin eliminarea discriminării şi stereotipurilor ce persistă în conştiinţa unor bărbaţi. Educaţia timpurie începută în familie şi prelungită în sistemul de învăţămînt este un factor esenţial în asigurarea egalităţii între femei şi bărbaţi. Urmare acestei educaţii cu certitudine se vor schimba şi sarcinile femeilor în viaţa familială, aceste sarcini fiind partajate în egală măsură. Tot prin educaţie se poate de ajuns la respectarea demnităţii şi integrităţii femeilor eradicîndu-se violenţa şi alte acte denigratoare.
Participarea femeilor din plin în procesul decizional şi ocuparea posturilor de conducere atît în sectorul public cît şi cel privat neapărat va permite redresarea situaţiei, iar pentru a vedea cum această participare se realizează în practică în raporturile anuale să se facă o analiză, care în final va putea duce la un dialog deschis şi constructiv.
Salutăm iniţiativa de a promova un proiect de lege care să prevadă includerea femeilor în listele electorale în procent de 40 la sută, considerînd că o asemenea normă va da posibilitate ca principiul egalităţii de şanse în politica decizională să se realizeze. Credem că această soluţie pentru moment este binevenită ca ulterior să se treacă la noţiunea de „paritate” şi acestă paritate să se regăsească în toate ramurile.