Nume
Parola
Vizualizări: 3096
Adresarea dnei Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei către asistenții sociali, lucrătorii sociali și autoritățile publice locale din țară
Chisinau, 5 Iulie 2012 — ”În legătură cu vremea caniculară, stabilită în ultima perioadă, fac apel către autoritățile publice locale, asistenții sociali, lucrătorii sociali precum și societatea civilă să își consolideze eforturile pentru ajutorarea familiilor, în perioada cu temperaturi înalte, care poate genera riscuri termice pentru populație.

Odată cu instituirea codului galben și portocaliu de temperaturi maxime ale aerului care se vor menține la cote înalte și în următoarele zile, populația, în special, persoanele în vîrstă și copiii pot fi afectați și pot suferi şocuri termice, insolaţie, deshidratare şi alte consecinţe grave.

În context mă adresez către autoritățile publice locale şi, în special, către asistenţii sociali şi lucrătorii sociali din toată republica să activeze în regim de alertă, să viziteze toate familiile aflate în dificultate, persoanele singuratice, familiile de oameni în vîrstă.

Ţinînd cont de faptul că asistenţii sociali şi lucrătorii sociali sunt angajaţii Direcţiilor/Secţiilor raionale de asistenţă socială și protecție a familiei, care sunt structuri subordonate Consiliilor raionale, rugăm şi conducerea raioanelor să fortifice şi susţină activitatea acestora prin demersuri către primării ca să asigure cu apă potabilă toate instituțiile din localitate.

În situaţiile cînd persoanele singuratice, bolnave suportă cu greu căldurile, pentru a evita nenorocirile, recomandăm să fie plasate în centre sociale sau localuri înzestrate cu aer condiționat.

Mă adresez, de asemenea, asistenţilor sociali şi lucrătorilor sociali să manifeste operativitate şi profesionalism în identificarea şi ajutorarea familiilor aflate în dificultate, iar problemele existente să le soluţioneze în regim de urgentă. Amintim asistenţilor sociali că trebuie să identifice persoanele vulnerabile, în special, cele ţintuite la pat care nu se pot deplasa desinestătător la primărie şi să le ajute la completarea cererilor pentru solicitarea ajutorului social. Lucrătorii sociali să îi ajute să se asigure cu apă potabilă.

Intervin cu o adresare şi către societatea civilă, inclusiv, voluntari, tineri şi elevi din sate şi oraşe, să ofere ajutor persoanelor singuratice, persoanelor sărace să ii viziteze zilnic să îi ajute la lucrările casnice şi să sesizeze autorităţile locale în cazul cînd depistează situaţii de risc.

Rugăm partenerii sociali, agenţii economici din teritoriu, instituţiile de caritate care activează în ţara noastră să ofere, în limita posibilităţilor, familiilor sărace produse alimentare, de igienă, precum și băuturi răcoritoare etc.

In final, adresez un apel către toată populaţia republicii de a manifesta atitudine deosebită, cu grijă şi respect faţă de familiile aflate în dificultate”se menționează în adresarea ministrului Muncii, Protecției Sociale și Familiei.

Autor: Ministerul Muncii, Protectiei Sociale si Familiei

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă