Vizualizări: 3192
Avocatul parlamentar A.Grigoriu: semnarea unor noi acorduri bilaterale în scopul protecţiei drepturilor sociale ale moldovenilor care activează peste hotarele ţării este necesară
Chişinău, 13 Iunie 2012 — COMUNICAT DE PRESĂ
7 acorduri bilaterale au fost încheiate de statul nostru în scopul protecţiei drepturilor sociale ale moldovenilor care activează peste hotarele ţării, iar alte 4 - se află în proces de negociere
Despre aceasta avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu a fost informată de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, drept răspuns la propunerile ombudsmanului de intensificare a negocierilor privind semnarea unor noi acorduri de colaborare pe segmentul securităţii sociale ale cetăţenilor moldoveni care muncesc sau sînt stabiliţi peste hotarele ţării.
Avocatul parlamentar a lansat iniţiativa în cauză urmare a unor petiţii înregistrate la Centrul pentru Drepturile Omului, dar şi avînd în vedere necesitatea de a proteja drepturile sociale ale multor moldoveni care activează în ultimii ani în statele UE sau din spaţiul CSI.
În răspunsul la demersul expediat anterior, ministerul vizat îi comunică avocatului parlamentar că pînă în anul curent au fost încheiate 7 acorduri bilaterale în domeniul securităţii sociale, respectiv cu Republica Bulgaria (este în vigoare din 2009), cu Republica Portugheză, România, Marele Ducat de Luxemburg, Estonia, Republica Cehă, Republica Austria. Acordurile cu ultimele trei state menţionate au fost ratificate în anul curent şi publicate în Monitorul Oficial.
În proces de negociere sînt proiectele de acorduri în sfera protecţiei sociale dintre Republica Moldova şi Republica Polonia, Republica Ungară, Regatul Belgiei şi Republica Lituania. Pe parcursul anului 2012 este planificată iniţierea negocierilor pe marginea unor proiecte de acorduri în domeniul protecţiei sociale cu Regatul Spaniei, Republica Letonia, Republica Franceză şi Statul Israel.

Autor: Oficiul Avocatului Poporului
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33