Nume
Parola
Vizualizări: 4571
Consecinţele grave ale semnării Memorandumului dintre Guvernul Filat şi FMI
13 Iunie 2012 — Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, deputaţii socialişti Igor Dodon şi Zinaida Grecianîi au prezentat publicului planurile guvernării AIE de „hărţuire economică a societăţii moldoveneşti”. Socialiştii au intrat în posesia unui proiect de memorandum, parafat de către Guvernul Filat, în care guvernul îşi asumă faţă de FMI angajamente cu consecinţe grave în plan economic şi social.

Documentul în cauză a fost semnat în cadrul vizitei de evaluare a oficialilor de la FMI din luna mai a.c. În preambulul proiectului de memorandum cu FMI, prim-ministrul Filat este nevoit să confirme problemele serioase ale economiei moldoveneşti, inclusiv să recunoască politica economică deficitară a Primăriei Chişinău.

La modul concret, Guvernul Filat declară că la sfîrşitul anului se aşteaptă un deficit important de venituri, care va trebui să fie compensat prin fortificarea acţiunilor „de colectare” a veniturilor, şi reducere drastică a cheltuielilor bugetare în mărime totală de 1,4 miliarde(!) lei. Colectarea veniturilor se va face pe calea unui pressing fiscal enorm asupra mediului de afaceri în special şi asupra contribuabililor în general. În plus, vor fi intensificate controalele şi inspecţiile pe teritoriul ţării pentru monitorizarea destinaţiei finale a produselor importate, monitorizarea „mai bună” a importurilor, producţiei şi exporturilor.

Din ianuarie 2013, cota TVA pentru agricultori va fi majorată de la 8% la 20%. Iar scutirile şi înlesnirile la TVA vor fi anulate din 1 ianuarie 2013. Iar majorarea TVA la gazul natural cu cca 33 % va duce inevitabil la majoararea tarifelor pentru consumatorii finali.

Cel mai grav e că se preconizează reducerea cheltuielilor bugetare, pe seama cetăţenilor.
Astfel, s-a decis amînarea pînă în 2015 a majorărilor salariale pentru angajaţii din sectorul bugetar (funcţionari publici, învăţători, colaboratori ai organelor de forţă). Se va reforma sistemul de pensii prin majorarea vîrstei de pensionare.

Se preconizează consolidarea (comasarea) unor autorităţi publice locale, ceea ce în traducere din „limbajul oficial” înseamnă lichidarea unor primării, după modelul lichidării şcolilor din sate.
Raţionalizarea costurilor ce ţin de sectorul învăţămîntului (închiderea şcolilor); Plafonarea (limitarea) fondurilor salariale pentru instituţiile bugetare.

În final, socialiştii au formulat următoarele concluzii:
• Guvernul n-a fost capabil să promoveze politici economice adecvate, drept consecinţă economia Republicii Moldova intră în recesiune.
• Guvernul n-a reuşit să organizeze o administrare eficientă a veniturilor bugetare, drept consecinţă deficitul bugetar a depăşit limitele stabilite.
• Incapacitatea Guvernului de a acumula veniturile va fi „soluţionată” prin reducerea cheltuielilor bugetare (amînări de creşteri de salarii, majorarea vîrstei de pensionare, lichidarea şcolilor şi a localităţilor rurale etc.).
• Pentru a-şi acoperi lacunele în administrarea fiscală şi vamală, Guvernul va purcede la înăsprirea politicii fiscale prin majorarea presiunii fiscale, în special majorarea accizelor, cotelor TVA, accentuarea controalelor.
• Guvernarea încă se mai menţine doar datorită împrumuturilor şi infuziilor financiare de la partenerii externi, însă Republica Moldova se împotmoleşte în datorii enorme, a căror povară se va resimţi foarte greu peste cîţiva ani.
• Faptul că acest memorandum antipopular este ţinut în secret ne face să presupunem că există şi alte angajamente dubioase ale guvernării AIE, despre care deocamdată nu se cunoaşte nimic.