Vizualizări: 3231
Urmare a intervenţiei avocatului parlamentar Aurelia Grigoriu, o familie din oraşul Cantemir a fost asigurată cu locuinţă
Chişinău, 13 Iunie 2012 — La Centrul pentru Drepturile Omului s-a adresat o locuitoare a oraşului Cantemir, care s-a plîns că administraţia publică locală, în pofida numeroaselor adresări, nu i-a solutionat problema asigurării cu spaţiu locativ. Petiţionara a fost inclusă încă din martie 1987 in lista persoanelor care au nevoie de îmbunataţirea condiţiilor de trai, ca tînar specialist, însa pîna în prezent n-a beneficiat de o locuinţă. Din această cauză, petiţionara cu familia a locuit în casa parinţilor, care este grav avariata.
Avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu a intervenit în acest caz, adresîndu-se cu un demers primarului oraşului Cantemir, în care, în susţinerea solicitarilor petiţionarei, a invocat prevederile constituţionale. Alineatul 1 al articolului 47 din legea suprema prevede ca „ statul este obligat sa ia masuri pentru ca orice om sa aiba un nivel de trai decent, care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si familiei lui, cuprinzind hrana, imbracamintea, locuinta, ingrijirea medicala, precum si serviciile sociale necesare”. Totodata, alineatul 4 al articolul 30 din Codul cu privire la locuinte stabileste drept temei pentru asigurarea cu spatiu locativ „intr-o casa de locuit care nu corespunde cerintelor sanitare si tehnice stabilite”.
Urmare a interventiei ombudsmanului si angajatilor CpDOM, avînd în vedere imprejurarile menţionate anterior, Comisia locativa Cantemir a hotarît includerea petiţionarei vizate prima pe listă pentru acordarea spaţiului de locuit, decizie care ulterior a fost aprobata de Consiliul orăşenesc. Pe 6 iunie curent, Centrul pentru Drepturile Omului a fost informat despre repartizarea petiţionarei a unui apartament cu 3 camere.

Autor: Oficiul Avocatului Poporului
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33