Nume
Parola
Vizualizări: 4191
Noi materiale comune scrise de echipe mixte de jurnalişti
Chisinau, 5 Iunie 2012 — În perioada martie-mai 2012, douăzeci de jurnalişti din toate regiunile Moldovei au pregătit nouăsprezece materiale comune care au fost publicate în diverse mass-media din ţară, inclusiv din Gagauzia şi regiunea transnistreană.

Astfel, 10 echipe de jurnalişti de la Bălţi, Chişinău, Comrat, Tiraspol, Bender, Râbniţa, Dubăsari au realizat materiale comune pentru presa scrisă şi audiovizuală. Jurnaliştii au fost interesaţi să abordeze în special subiecte din domeniul social-economic: problema câinilor vagabonzi, nivelul de trai al oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, problemele absolvenţilor instituţiilor rezidenţiale şi orfelinatelor.

Referindu-se la importanţa materialelor comune, jurnaliştii începători au menţionat că pentru ei acestea reprezintă un prim pas în cariera jurnalistică, iar ziariştii cu experienţă au posibilitatea să împărtăşească cu cei tineri din secretele meseriei.

„Am participat pentru prima dată într-un astfel de proiect şi am obţinut o mulţime de cunoştinţe, informaţii şi sfaturi utile de la jurnalişti profesionişti. Am acumulat experienţă în lucrul cu sursele de informaţii, organizarea interviului, tehnici de redactare ale acestuia”, spune Ana Galatonova, studentă la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii de la Tiraspol.

„Munca în echipă, pregătirea şi publicarea materialelor comune sunt o experienţă benefică pentru toţi jurnaliştii indiferent de experienţa pe care o au. Am încercat să transmit colegului de echipă cunoştinţele pe care le am şi am împărtăşit din experienţa mea de jurnalist”, menţionează Tatiana Cocerovscaia, reporter, ziarul SP din Bălţi.

Această activitate are ca scop consolidarea relaţiilor de colaborare dintre mass-media şi jurnaliştii din diferite regiuni ale Republicii Moldova. Materialele comune sunt disponibile aici.

Componenta „Scrierea materialelor comune de către echipe mixte de jurnalişti” a fost organizată în cadrul proiectului „Fortificarea capacităţilor mass-media transnistrene de a reflecta subiecte social-economice”, implementat de CJI, cu susţinerea financiară a Ambasadei SUA în Republica Moldova.



Centrul pentru Jurnalism Independent
str. Şciusev 53, Chişinău, MD 2012, Tel.: 21 36 52, 22 75 39, Fax: 22 66 81
Persoană de contact: Cristina Bobârcă, coordonator de programe CJI