Nume
Parola
Vizualizări: 2830
Apel către reprezentanţii mass-media: Şi voi puteţi salva râul Bâc!
Chişinău, 25 Mai 2012 — Constatăm, cu regret, faptul că râul Bâc este pe cale de dispariţie. Astăzi, acesta s-a transformat într-un un canal al apelor uzate provenite de la staţiile de epurare nefuncţionale şi de la întreprinderile din regiune. Aceste ape uzate se concentrează în lacurile de acumulare folosite pentru piscicultură, irigaţie şi agrement, influenţând direct starea sănătăţii unui milion de oameni, care locuiesc în regiunea râului.

În aceste condiţii, starea ecologică în bazinul râului Bâc este una alarmantă, fară implicarea actorilor care convieţuiesc aici. Aceştia, fie din ignoranţă şi pasivitate, fie din lipsă de cultură ecologică şi responsabilitate, nu acordă prioritate râului, şi nu realizează că starea de inerţie persistentă la etapa actuală, va aduce cu sine pieirea râului.

Situaţia critică, nu ne lasă indiferenţi şi ne îndeamnă la acţiuni comune, care pot fi realizate doar cu susţinerea şi contribuţia Dumneavoastră.

Astfel, avem deosebita plăcere să vă invităm, marţi, 29 mai 2012, ora 10.00, la Întâlnirea cu donatorii din Republica Moldova din sectorul APA, hotelul “Flowers” (str. Anestiade 7, or. Chişinău), sala de conferinţe “Rose”.

În cadrul acestei întâlniri, APL-urile situate în bazinul râului Bâc, vor prezenta propuneri de proiecte, menite să soluţioneze problemele ce ţin de aprovizionarea cu apă şi canalizare, managementul deşeurilor, managementul integrat al Bazinului r. Bâc.

La eveniment vor participa reprezentanţi ai Delegaţiei UE în Republica Moldova, Proiectului ApaSan al Oficiului de Cooperare a Elveţiei din Republica Moldova, Biroului de Coordonare a Cooperării Tehnice al Ambasadei Austriei din Chisinau, Ambasadei Republicii Cehe la Chişinău, Ambasadei Republicii Poloneze la Chişinău, Ambasadei României la Chişinău, Oficiului Băncii Mondiale în Republica Moldova, Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei în Republica Moldova, Ministerului Mediului, Primăriei Chişinău.

Mizăm pe disponibilitatea Dumneavoastră de a participa la eveniment şi de a mediatiza Iniţiativa.

În speranţa unei colaborări privind salvarea şi reabilitarea râului Bâc, vă aşteptăm cu drag la întâlnirea de marţi.

Persoană de contact: Ala Vacarciuc, Coordonator Comunicare, Centrul Naţional de Mediu, tel: 022-83-67-27; 060-17-63-93; e-mail: alla.vacarciuc@gmail.com