Vizualizări: 3708
INCASSO donează cărți Bibliotecii Publice de Drept
11 Mai 2012 — Compania de colectare a datoriilor INCASSO a realizat o donație de cărți. Lotul de 236 de cărți a fost oferit Bibliotecii Publice de Drept.
În data de 10 mai, compania de colectare a datoriilor INCASSO a făcut o donație de cărți Bibliotecii Publice de Drept. În total au fost oferite 236 de cărți de specialitate juridică. O bună parte din cărți au fost procurate din Moscova, altă parte a fost cadonată chiar de angajații companiei.
”Am făcut această donație cu scopul de a promova metodele legale de rezolvare a litigiilor, mai ales a celor ce țin de colectarea datoriilor. Promovarea în rîndul viitorilor juriștii, dar și în cadrul celor actuali”, afirmă Veaceslav Mîrza, directorul companiei de colectare a datoriilor INCASSO. ”În plus, Biblioteca Publică de Drept este unul dintre clienții noștri. Cunoaștem nu din auzite problemele cu care se confruntă, mai ales cînd e cazul unor cărți mai rare”, susține dumnealui.
Compania “Incasso” este specializată în colectarea datoriilor și are misiunea de a îmbunătăţi cultura plăţilor şi a activităţii economice.
INCASO - COMPANIA DE COLECTARE A DATORIILOR
Marca Comerciala Anului
ISO 9001:2008
mun. Chisinau, str. Hincesti, 138/1, MD 2070
Tel: +373 22 844737
Fax: +373 22 286130
E-mail info@incaso.md
www.incaso.md

Autor: Compania de Colectare a Datoriilor INCASO SRL
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33