Nume
Parola
Vizualizări: 4483
Lucia Bacalu a fost aleasă preşedintă a Asociaţiei Presei Independente (API)
Chisinau, 3 Mai 2012 — 03.05.2012 / La Adunarea Generală a membrilor API care a avut loc pe 3 mai a.c., doamna Lucia Bacalu, directoarea ziarului „Expresul” din Ungheni, a fost aleasă în funcţia de preşedintă a API pentru un mandat de doi ani.

La Adunarea Generală au fost examinate rapoartele de activitate pentru anul 2011, prezentate de preşedintele şi directorul executiv, precum şi raportul Comisiei de cenzori a API. Adunarea Generală a ales-o în funcţia de preşedintă a API pe doamna Lucia Bacalu, directoarea ziarului „Expresul” din Ungheni.

De asemenea, a fost ales vicepreşedintele API (Tudor Iaşcenco, directorul ziarului „Cuvântul” din Rezina) şi o nouă componenţă a Consiliului de Administrare, din care, pe lângă preşedinta şi vicepreşedintele organizaţiei, vor mai face parte Veaceslav Perunov („SP”, Bălţi), Gheorghe Motricală („Est Curier”, Criuleni), Nicolae Sanduleac („Unghiul”, Ungheni), Vitalie Hadei („Jurnal de Chişinău”), şi Liuba Bulgaru („Glia Drochiană”, Drochia).

Membrii API au ales o nouă componenţă a Comisiei de cenzori şi au delegat doi membri în Comisia de Etică a API.

În funcţia de director executiv al API a fost reconfirmat Petru Macovei.

Actualmente, API întruneşte 24 de membri, inclusiv 16 ziare locale şi naţionale, o agenţie de ştiri, o organizaţie de media şi şase jurnalişti liberi profesionişti.

Relaţii la tel.: 22-09-96
www.api.md