Nume
Parola
Vizualizări: 3403
Mesajul de felicitare al Partidului Liberal de Ziua Internaţională a Studenţilor
17 Noiembrie 2008 — Dragă prietene, Astăzi este Sărbătoarea ta, Sărbătoarea tinereţii tale - Ziua Internaţională a Studenţilor. Noi îţi dorim ca să petreci această zi deosebită cu multă bucurie şi dragoste, între prietenii tăi, împreună cu toţi cei pe care îi iubeşti şi care te iubesc pe tine. Fie ca această zi să devină un nou început pentru tine, o sărbătoare a proiectelor tale pentru un viitor mai bun, a curajului de a visa şi a hotărârii de a pune în aplicare aceste vise, care îţi vor face viaţa ta şi viaţa celor apropiaţi ţie mai bogată, mai bună, mai frumoasă. Toate aceste lucruri, dragă prietene, au cele mai mari şanse să se împlinească pentru că tu ai norocul să faci parte din Generaţia Schimbării, o generaţie crescută în spiritul Adevărului şi al Dreptăţii, în spiritul valorilor naţionale şi europene - o generaţie de învingători care se afirmă astăzi cu toată puterea. Fie ca voia bună, exuberanţa tinerească, gândul luminos şi cugetul curat să te însoţească mereu şi să-ţi inspire faptele şi viaţa! Noi îţi dorim ca tot binele şi toată frumuseţea pe care le porţi cu sfinţenie în inima ta să se împlinească, noi îţi urăm ca toate planurile tale de fericire personală, de prosperitate şi de creştere să izbândească! Cu profundă preţuire, cu sincere urări de prosperitate şi fericire, Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului Liberal Dorin Chirtoacă, Primarul General al Municipiului Chişinău, Vicepreşedinte al Partidului Liberal Anatol Şalaru, Vicepreşedinte al Partidului Liberal Corina Fusu, Vicepreşedinte al Partidului Liberal 17 noiembrie 2008