Nume
Parola
Vizualizări: 2609
Comunicat de presă privind desfăşurarea Conferinţei de constituire a Organizaţiei de Tineret a PLDM
Chişinău, 17 Noiembrie 2008 — La 15 noiembrie, la Chişinău, în incinta Casei de Cultură a Universităţii de Stat din Moldova şi-a desfăşurat lucrările Conferinţa de constituire a Organizaţiei de Tineret a Partidului Liberal Democrat din Moldova. La Conferinţă au participat 517 de delegaţi din toate raioanele ţării şi 45 de invitaţi, reprezentanţi ai societăţii civile şi mass-media. În cuvîntul său de salut, Vlad Filat, preşedintele PLDM, a menţionat că Partidul Liberal Democrat este formaţiunea care oferă un cadru propice pentru implicarea tinerilor, pentru realizarea năzuinţelor şi aspiraţiilor acestora. Liderul liberal democrat i-a îndemnat pe tineri să se implice, să nu admită ca alţii să le decidă soarta. La rîndul său, Mihai Godea, prim-vicepreşedintele PLDM, i-a felicitat pe delegaţi, urîndu-le succes şi hotărîre în realizarea obiectivelor pe care şi le-au propus. Participanţii la Conferinţă au fost salutaţi de către Marius Dînga, reprezentantul Organizaţiei de Tineret a Partidului Naţional Liberal din România şi de către Dan Caranfil, preşedintele Asociaţiei Tinerilor Basarabeni din Iaşi. În dezbateri au luat cuvîntul Alexandru Bujoreanu (Leova), Tatiana Balaniuc (Soroca), Iurie Crăciuneac (Cahul), Victor Pleşca (Chişinău), Rodica Ajder (Tiraspol), Vadim Draganenco (Chişinău), Petru Profire (Chişinău), Ana Babălău (Chişinău), Elena Manoil (Sîngerei), Spătaru Mihaela (Chişinău), George Mocanu (Chişinău), Iurie Chiorescu (Chişinău), Nighina Azizov (Chişinău). Vorbitorii s-au referit la problemele complexe cu care se confruntă, la ora actuală, tinerii din Republica Moldova şi la incapacitatea guvernării de a soluţiona aceste probleme. Tinerii au criticat dur programul „Anul Tineretului”, catalogîndu-l drept o lozincă preelectorală a partidului de guvernămînt, care scoate în evidenţă dispreţul şi cinismul guvernării în raport cu tinerii. Delegaţii la Conferinţă au aprobat Regulamentul de funcţionare a Organizaţiei de Tineret a PLDM şi au ales conducerea organizaţiei. Lider al tineretului liberal democrat a fost ales George Mocanu, absolvent al facultăţii de Economie a Universităţii „A.I. Cuza” din Iaşi, în prezent antreprenor. Conferinţa a aprobat „Carta verde pentru tineri” – un document programatic ce include soluţii la principalele probleme cu care se confruntă tinerii. La finalul Conferinţei, delegaţii au aprobat o declaraţie, în care au condamnat atitudinea discriminatorie faţă de tineri a guvernării actuale. După închiderea lucrărilor Conferinţei, cei 562 de participanţi s-au deplasat în marş pînă la monumentul Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfînt, unde au depus flori. Apoi, tinerii au desfăşurat un miting de protest în faţa sediului Guvernului, în cadrul căruia au condamnat politicile de stat în domeniul tineretului şi au demascat populismul programului guvernamental „Anul Tineretului”. Serviciul de presă al PLDM