Vizualizări: 2058
Agenţia Universitară a Francofoniei a făcut astăzi totalurile celor 12 ani de activitate
Chişinău, 5 Martie 2012 — Viceministrul educaţiei, doamna Tatiana Potîng a participat în cadrul seminarului naţional de totalizare a Proiectului „ Clasele bilingve din Moldova „ organizat de către Agenţia Universitară a Francofoniei (AUF). La seminar au fost prezenţi cei 9 manageri ai instituţiilor preuniversitare în care este implementat proiectul, reprezentanţi ai AUF şi ai filierelor francofone din învățămîntul superior din Moldova.
Doamna Tatiana Potîng, a felicitat reprezentanţii Agenţiei, dar şi managerii şcolari, pentru succesele obţinute în procesul de instruire bilingvă şi pentru faptul că absolvenții acestor clase reprezintă Republica Moldova în cele mai prestigioase universităţi francofone din lume: „Acest proiect trebuie continuat deoarece, profesorii care predau în clasele bilingve constituie o castă de cadre didactice, potenţialul cărora trebuie valorificat la maximum. Mai mult, acest proiect corelează perfect cu proiectul de instruire multilingvă, pilotat, în acest moment, de către Ministerul Educaţiei, în 10 şcoli alolingve din ţară, unde mai multe discipline şcolare sînt predate în limba română. În acest context, schimbul de experienţă, de metode didactice va fi de un real folos la eficientizarea învăţării, de către elevi, a limbilor”, a menţionat viceministrul educaţiei. Pentru a putea continua proiectul, sub egida Ministerului Educaţiei, Tatiana Potîng a menţionat necesitatea dezvoltării parteneriatelor care ar oferi oportunităţi de studii absolvenţilor, în special cu Ambasada Franţei.
Claudia Vişan, şef de proiect Clase Bilingve, a informat că, actualmente, absolvenţii programului primesc „Certificatul Francez”, care facilitează înmatricularea acestora în universităţi francofone atît din Franţa, cît şi din alte ţări ale lumii. Ei se pot, de asemenea, integra în una din cele șase filiere francofone de învățămînt, susținute de către AUF și universitățile moldovenești (medicină, drept, tehnologii alimentare, informatică, economie, gestionarea întreprinderilor).
Doamna Valentina Miron, director adjunct, Agenţia de Evaluare şi Examinare a menţionat că, începînd din acest an, absolvenții claselor bilingve pot obține, cu bacalaureatul moldovenesc, diploma de clase bilingve, în condiția adeveririi unui nivel suficient de cunoaștere a limbii franceze.
Inițiat în octombrie 1998, Proiectul „ Clasele bilingve din Moldova „ este un program al Ministerului Educației și al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), la care participă și Alianța Franceză din Moldova, operator lingvistic al Ambasadei Franței.
Proiectul „Clase bilingve în Moldova” a demarat în cadrul a două instituţii de învăţămînt preunivestitar. În primul an de derulare a proiectului, 335 de elevi beneficiau de acest program, care erau instruiţi de o echipă de 37 de profesori.
În acest moment, sînt formate 141 de clase bilingve, regrupînd 3 908 de elevi, în cadrul a 9 licee din 7 orașe, ale ţării.

Autor: Ministerul Educatiei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33