Nume
Parola
Vizualizări: 2108
Ministrul-Consilier al Ambasadei Republicii Lituania în R. Moldova: „Viitorul Republicii Moldova se va contura după alegerile din 2009”
Chişinău, 13 Noiembrie 2008 — „Nici nu vă puteţi imagina ce şoc am avut când am văzut în ce stare proastă se află drumurile din Republica Moldova. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns teafără la Chişinău.”, aşa şi-a început discursul Ministrul-Consilier al Ambasadei Republicii Lituania în R. Moldova, Loreta Zakareviciene, la dezbaterea din 12 noiembrie 2008, organizată de către IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu Fundaţia Friedrich Ebert. Zakareviciene a precizat că al doilea şoc care a întâmpinat-o la Chişinău a fost stilul de a conduce al şoferilor şi lipsa de respect dintre pietoni şi şoferi. Dna Loreta Zakareviciene s-a arătat impresionată de faptul că preţurile la produsele alimentare sunt la nivelul Lituaniei, în timp ce salariile sunt mult mai mici: „Nu-mi imaginez cum supravieţuiesc oamenii, fiindcă salariul mediu este derizoriu. Mai ales în cazul familiilor cu mulţi copii. Am ajuns totuşi la concluzia că economia subterană este mai dezvoltată decât cea oficială.” Ministrul-Consilier al Ambasadei Republicii Lituania în R. Moldova a accentuat că cetăţenii Republicii Moldova sunt unicii în măsură să soluţioneze problemele cu care se confruntă. „E de responsabilitatea voastră să găsiţi soluţii la aceste probleme. Sunteţi oameni calzi, binevoitori, ospitalieri.” Loreta Zakareviciene opinează că începutul anului 2009 ar putea fi marcat de intemperii sociale: „Nu vreau să fiu prezicătoare, dar s-ar putea să vă confruntaţi cu probleme serioase la începutul următorului an. Asta fiindcă, din cauza crizei financiare, mulţi din moldovenii plecaţi peste hotare s-ar putea întoarce acasă. Unde se vor angaja ei?” „Rezultatele sondajelor sunt foarte bune la capitolul aspiraţii europene ale Republicii Moldova. Îmi amintesc în cazul Lituaniei cifrele nu erau atât de încurajatoare. Totuşi, consider că drumul de aderare e unul anevoios. Nouă ne-a luat 10 ani de reforme ca să ne alăturăm clubului. Probabil vouă vă va lua cel puţin pe atât. Noi suntem dispuşi să vă împărtăşim toată experienţa noastră.”, a precizat diplomatul lituanian. Zakareviciene s-a arătat optimistă în privinţa negocierii unui nou plan de acţiuni RM-UE: „Viitorul Republicii Moldova se va contura după alegerile din 2009. Acesta e lecţia voastră: să demonstraţi Europei ce vreţi în realitate.” Tinerii prezenţi la dezbatere s-au arătat interesaţi de costurile şi beneficiile integrări euro-atlantice a Republicii Moldova, perspectivele de reglementare a conflictului transnistrean. Prin facilitarea comunicării dintre tinerii lideri şi persoane oficiale din afara Republicii Moldova, IDIS „Viitorul” îşi propune să alimenteze preocuparea tinerei generaţii faţă de provocările majore de ordin politic, economic şi social. Timp de doi ani, aproximativ 600 de tineri au participat la dezbaterile europene ale IDIS, interacţionând direct cu reprezentanţi ai autorităţilor publice, misiunilor diplomatice şi organizaţiilor internaţionale. Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Coordonatorul relaţii publice al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Laura Bohanţov, tel: 221844, GSM: 069918296, e-mail laura.bohantov@viitorul.org