Nume
Parola
Vizualizări: 3799
APEL către toţi oamenii de bună credinţă din Republica Moldova
24 Februarie 2012 — În această perioadă destul de dificilă din ţara noastră, noi, reprezentanţii societăţii civile, considerăm că este momentul oportun să solicităm clasei politice o atitudine responsabilă, onestă şi sănătoasă față de alegerea Preşedintelui Republicii Moldova care să servească interesului național, întrunind calitățile pe care cetățenii acestei țări le respectă. Exprimând voința multor cetățeni ai acestei țări, dorim pe această cale să cerem partidelor AIE2 să-şi unifice eforturile pentru a o susţine pe dna Veronica Bacalu la postul de Preşedinte. În contextul respectiv este necesar să menţionăm calităţile care o evidenţiază şi probează că dna Veronica Bacalu merită şi trebuie să fie promovată la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova:

Veronica Bacalu este, în primul rând, o personalitate, care s-a afirmat plenar pe plan național şi internațional, exclusiv datorită calităţilor umane şi profesionale desăvârşite, fiind implicată într-o competiție acerbă în cadrul unei organizații internaţionale, Fondul Monetar Internaţional (FMI), fără a pierde, pentru nici o secundă, rădăcinile cu patria sa istorică.

În calitate de şef de misiune la FMI a fost înalt apreciată şi susţinută. Cunoaşte foarte bine cum funcţionează economia mondială şi are o experienţă vastă de conlucrare cu cei mai influenţi factori de decizie din instituţiile financiare mondiale. Considerăm că pregătirea excelentă pe care dna Veronica Bacalu a acumulat-o în poziții internaționale, dintre cele mai prestigioase, poate fi de mare folos țării noastre, în condițiile crizei economice globale şi ale necesităților urgente de a consolida legitimitatea democratică a țării, ridicând standardele politicilor naționale la nivelul democrațiilor occidentale.

Salutăm faptul că în acest moment, partidele Alianței pentru Integrare Europeană au şansa unică de a vota, la funcția supremă în stat, un candidat care niciodată nu a făcut parte din fosta nomenclatură sovietică. Noi credem că votând-o pe Veronica Bacalu vom face un pas decisiv, apropiindu-ne de tradițiile statelor central-europene.

Cunoştinţele, experienţa, relaţiile cu partenerii externi şi potenţialul viitorului Preşedinte al Republicii Moldova ar putea fi valorificate cu eficienţă maximă în favoarea ţării noastre. Să nu uitam că orgoliile politice exagerate ale elitei politice moldoveneşti, constituite în majoritate lor din bărbaţi, pot fi temperate doar de o personalitate precum este dna Veronica Bacalu. Avem încredere că doar în acest fel vom putea depăşi actuala criza politică din ultimii 2,5 ani, care împiedică în mod evident dezvoltarea socio-economică şi consolidarea democratică a Republicii Moldova.

Cei care împărtăşesc aceeaşi opinie, îi îndemnăm să subsemneze la liubomir.chiriac@viitorul.org

Semnează
Liubomir Chiriac,
Cornel Ciurea,
Valeriu Prohniţchi,
Sergiu Neicovcen,
Leonid Litra,
Tatiana Lariuşin,
Lucia Cucu, director executiv ANTEM,
Victor Mocanu,
Veaceslav Berbeca,
Sergiu Lipcean,
Gheorghe Costandachi