Nume
Parola
Vizualizări: 3130
Atelier de lucru destinat profesorilor francofoni ai universităţilor din Europa Centrală şi de Est
Chişinău, 20 Ianuarie 2012 — Reprezentanţi ai peste 30 de universităţi din ţară şi de peste hotare participă, în zilele de 19 – 20 ianuarie curent, la lucrările Atelierului Internaţional pentru profesorii francofoni ai universităţilor din Europa Centrală şi de Est. Evenimentul este organizat de Agenţia Universitară a Francofoniei /AUF/ în colaborare cu Universitatea Liberă Internaţională din Moldova.

Organizarea şi desfăşurarea atelierului se înscrie in strategia AUF de formare a unei generaţii noi de profesori şi cercetători francofoni cu scopul de a asigura continuitatea Francofoniei academice. Scopul organizării atelierului constă în identificarea pistelor de colaborare ale AUF cu universităţile, în cadrul proiectelor ulterioare.

În discursul său, ministrul educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, a menţionat că „Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova este sensibil la tot ceea ce ţine de reforma sistemului de învăţămînt superior autohton. Această reformă a început practic în 2005 cînd Republica Moldova a aderat la Procesul Bologna, dar însuşi faptul aderării a fost precedat de o activitate intensă, desfăşurată, în primul rînd, de universitari, adevăraţii făuritori ai reformei.

Potrivit ministrului, universitarii din Republica Moldova sînt participanţi activi la proiectele de cercetare, elaborează cercetări şi produc publicaţii în limba franceză. Practic toate cele 6 universităţi membre ale Agenţiei Universitare a Francofoniei anual publică manuale, monografii, reviste în limba franceză, prin aceasta demonstrînd că limba franceză este limbă a cercetărilor ştiinţifice în Republica Moldova.

Seminarul de astăzi urmează să dea mai multe răspunsuri la întrebările ce vizează continuitatea formărilor francofone în ţările Europei Centrale şi de Est, ţinându-se cont de noua programare cvadrienală a Agenţiei Universitare a Francofoniei, a spus ministrul Şleahtiţchi.

Participanţii la atelier sînt repartizaţi în 5 grupuri de lucru tematice – ştiinţe umane şi sociale, inginerie, economie şi gestiune, drept şi ştiinţe politice, ştiinţe în sănătate – în cadrul cărora vor dezbate perspectiva şi rolul limbii franceze în proiectele de cercetare şi de formare universitară în Moldova şi in regiunea Europa Centrală şi de Est.