Nume
Parola
Vizualizări: 2129
Experţii IDIS „Viitorul” propun un tarif adecvat la agentul termic pentru municipiul Chişinău
Chişinău, 11 Noiembrie 2008 — Pierderile suportate de SA „Termocom” în perioada 2000-2006 poartă amprenta managementului ineficient al resurselor. Tariful propus de experţii IDIS „Viitorul” este unul surprinzător de mic. Acestea sunt principalele concluzii ale studiului „Dinamica şi structura tarifului la agentul termic în mun. Chişinău”. Studiul va fi prezentat miercuri, 12 noiembrie 2008, începând cu ora 10:00, în Sala de şedinţe a Primăriei Chişinău. Autorii studiului – Victor Parlicov şi Tudor Şoitu – vor explica structura tarifului pentru agentul termic. Mai mult, ei vor demonstra că mărimea respectivului tarif – stabilit în baza aceleiaşi metodologii - este mult mai mică decât cea vehiculată în ultima perioadă. Prin efectuarea expertizelor independente, IDIS „Viitorul” îşi propune să ofere soluţii viabile atât pentru autorităţile publice municipale, cât şi pentru sistemul termo-energetic. Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” planifică elaborarea unui set de cercetări complexe în domeniul energetic. Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Coordonatorul relaţii publice al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Laura Bohanţov, tel: 221844, GSM: 069918296, e-mail laura.bohantov@viitorul.org