Nume
Parola
Vizualizări: 3670
Doritorii de a susţine examene de absolvire în regim extern pot depune, începînd de astăzi, cererile de participare
Chişinău, 9 Ianuarie 2012 — Cererile de participare la susţinerea examenelor de absolvire a gimnaziului şi a examenelor de bacalaureat vor fi depuse la Agenţia de Evaluare şi Examinare, pînă la data de 17 februarie 2012.

Pentru a fi admis la examenul de absolvire a gimnaziului, în regim extern, sunt admişi candidaţii care au atins vîrsta de 16 ani şi au însuşit, în mod individual, conţinutul curricular pentru treapta gimnazială.

La susţinerea, în regim extern, a examenelor de BAC, sunt admişi cei care au atins vîrsta de 19 ani, sînt absolvenţii şcolii medii de cultură generală, a şcolii profesionale cu durata de 3 ani de studii, persoanele care au cel puţin 2 ani de liceu cu situaţia şcolară încheiată (clasa a X-XI), absolvenţii colegiilor şi studenţii instituţiilor de învăţămînt superior, care au fost admişi la studii în baza atestatului şcolii medii de cultură generală.

Examenele respective se desfăşoară concomitent cu examenele de absolvire în învăţămîntul gimnazial şi liceal, conform orarului aprobat de către Ministerul Educaţiei. Examenele de absolvire pentru gimnaziu vor fi susţinute în centrul instituit, prin ordin, de către Direcţia Generală Raională/Municipală Învăţămînt, tineret şi Sport, iar în cazul susţinerii, în regim extern, a examenelor BAC, în centrul instituit prin ordinul Ministrului Educaţiei.

Instituţiile de învăţămînt, desemnate ca Centre de susţinere, în regim extern, a examenelor de absolvire, vor organiza în perioada 1 martie-30 aprilie 2012, consultaţii şi realizarea diferenţelor de programă pentru certificarea gradului de însuşire a conţinutului curricular la disciplinele prevăzute în Planul-cadru pentru învăţămîntul primar, gimnazial şi liceal, anul de studii 2011-2012. Candidaţii beneficiază, deopotrivă, de serviciile bibliotecii, cabinetelor, laboratoarelor instituţiilor respective. Probele de susţinere a diferenţelor de programă pentru cursul de gimnaziu şi liceu se susţin în instituţiile desemnate ca centre, conform orarului stabilit.

Modelul de cerere pentru înscrierea, în regim extern, a examenelor de absolvire poate fi găsit pe pagina web a Agenţiei de Evaluare şi Examinare www.aee.edu.md.

NOTĂ:Examenele de absolvire a gimnaziului se vor desfăşura în perioada 4-14 iunie. Absolvenţii cl.IX vor susţine în acest an examene la disciplinele limba şi literatura română pentru alolingvi, la limba de instruire, matematica şi istoria.

Examenele de bacalaureat vor fi organizate în acest an în perioada 5-22 iunie. Disciplinele şcolare cu statut de examen obligatoriu vor fi: limba şi literatura română, în şcolile alolingve, limba de instruire, limba străină, dar şi un examen de profil - matematica (profil real) şi istoria (profil umanist). Tradiţional, unul dintre examene va fi la o disciplină şcolară, propusă spre alegere: geografia, fizica, chimia, biologia, matematica, istoria informatica, limba ukraineană/ bulgară/ găgăuză.

În sesiunea 2011 pentru susţinerea, în regim extern, a examenelor de BAC au fost 800 de candidaţi.