Nume
Parola
Vizualizări: 3486
Până când persoanele cu dizabilităţi vor fi excluse social şi respinse la angajare?
21 Decembrie 2011 — IDIS „Viitorul” va prezenta joi, 22 decembrie 2011, ora 10:00, cea de-a 12-a ediţie a Monitorului Social. Genericul acestui număr este „Reforma privind sistemul de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi pornind de la o nouă abordare şi evaluare a dizabilităţii”. Evenimentul va avea loc în sala de conferinţe a IDIS „Viitorul”, et. 2, situată pe str. Iacob Hîncu 10/1.

La prezentare sunt invitaţi oficiali de la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, deputaţi din Comisia pentru protecţie socială, sănătate şi familie, reprezentanţi ai sectorului asociativ, organizaţiilor internaţionale şi jurnalişti.

Autoarea raportului – experta asociată IDIS Lucia Gavriliţă – analizează carenţele care împiedică o protecţie socială adecvată acordată persoanelor cu dizabilităţi, de la baza tehnico-materială precară a instituţiilor implicate la deficienţele legislative şi de ordin procedural. Totodată, experta propune o nouă metodologie de determinare a dizabilităţii, care ar duce la o integrare efectivă a respectivelor persoane, de rând cu stabilirea şi ulterior exercitarea capacităţii lor de muncă.

Monitorul Social reprezintă un produs trimestrial al IDIS „Viitorul”, care surprinde evoluţia problemelor sociale cele mai persistente, sugerând soluţii de remediere a acestora. Buletinul apare cu suportul financiar al Fundaţiei Friedrich Ebert.