Nume
Parola
Vizualizări: 2553
A șasea sesiune a Programului de instruire „Elaborarea proiectelor din fondurile FNDR și UE”, în Regiunea Nord
Bălți, 19 Octombrie 2011 — Cea de-a șasea sesiune a Programului de instruire „Elaborarea proiectelor din fondurile FNDR și UE", desfășurat în cadrul proiectului „Dezvoltarea Capacităţii pentru Dezvoltare Regională şi Cooperare Transfrontalieră în Republica Moldova", a început miercuri, 19 octombrie a.c., la Bălți.

Programul de instruire este organizat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) cu suportul financiar oferit de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi realizat de către experţii Centrului Regional de Asistenţă şi Informare a Organizaţiilor Neguvernamentale CONTACT-Bălţi.

La eveniment participă reprezentanţi ai Autorităţilor Publice Locale de nivelul I si II din nordul Republicii Moldova, precum și angajați ai ADR Nord. Ghidați de experții CONTACT-Bălți, participanții, grupați în echipe, au identificat idei de proiect și au analizat aspecte specifice ale proiectelor identificate.

Obiectivele sesiunii a șasea a Programului sînt:

1. Sporirea cunoştinţelor şi abilităţilor participanţilor privind elaborarea bugetului proiectului, structura parteneriatului, monitorizarea şi evaluarea proiectului;

2. Informarea participanţilor privind greşelile care trebuie evitate în procesul de elaborare a cererii de finanţare;

3. Dezvoltarea abilităţilor participanţilor privind colaborarea în grupuri, asigurarea transferului de experienţă şi a practicilor de succes.

„A rămas foarte puțin pînă la finalitatea acestui program. Azi practic este ultima sesiune lucrativă în sensul deplin al cuvîntului, pentru că ultima sesiune, sesiunea a șaptea, va fi una cu elemente deja de finalizare, cu unele concluzii, cu înmînarea certificatelor de participare pentru cei care au participat activ la acest program de instruire", a spus Vlad Ghițu, directorul executiv al Centrului CONTACT-Bălţi.

Potrivit directorului ADR Nord, Ion Bodrug, cei care au participat la 2/3 din Programul de instruire menționat vor primi un document care să certifice participarea la Programul de instruire. „Foarte mult dorim să credem că participanții la acest seminar vor pleca de la acest ciclu de instruiri cu multă-multă experiență în elaborarea proiectelor", a spus, la rîndul său, Veronica Savin, coordonator de programe la Centrul CONTACT-Bălți.

Cea de-a șasea sesiune a Programului de instruire de la Bălți se va încheia, la sfîrșitul zilei, cu o evaluare a sesiunii curente, după care se va prezenta tema următoarei sesiuni.

Menţionăm că sunt planificate 7 sesiuni ale Programului de instruire descris. Prima sesiune (19-21 aprilie a.c.), a doua sesiune (24-26 mai a.c.), a treia sesiune (21-23 iunie a.c.), a patra sesiune (19-21 iulie a.c.) și a cincea sesiune (22-23 septembrie a.c.) din Programul de instruire au avut loc la Bălți, Edineț și Soroca. Sesiunea a șasea a Programului a început miercuri, 19 octombrie, la Bălți, și va continua la Edineț (20 octombrie) și Soroca (21 octombrie). Potrivit directorului ADR Nord, Ion Bodrug, Programul de instruire va contribui la consolidarea capacităţilor organizaţiilor din Republica Moldova în domeniul dezvoltării regionale, la stabilirea de parteneriate, la identificarea şi dezvoltarea unor proiecte-cheie pentru regiune etc.

www.adrnord.md