Vizualizări: 3505
NAȚIUNILE UNITE ÎN MOLDOVA VOR MARCA CEA DE-A 66ea ANIVERSARE A ONU
Chisinau, 19 Octombrie 2011 — Organizația Națiunilor Unite în Republica Moldova va marca cea de-a 66ea aniversare a Organizației prin organizarea mai multor evenimente la Chișinău și în alte localități din țară. Marcată anual la 24 octombrie, Ziua ONU are drept scop să promoveze valorile și activitatea ONU în întreaga lume, precum și colaborarea cu statele-membre.
ONU are drept scop să menţină pacea în toată lumea, să dezvolte relaţii de prietenie dintre popoare, precum și să asigure condiţii de trai mai bune pentru cei săraci şi să promoveze respectarea drepturilor şi libertăţilor omului. În prezent, ONU are 193 de ţări-membre.
Programul de aniversare demarează astăzi cu un concert de muzică clasică la Sala cu Orgă, care include arii, duete si romanțe celebre interpretate de Olga Busuioc, câștigătoarea prestigiosului concurs al vocaliştilor "Operalia", înfiinţat de renumitul tenor Placido Domingo, precum și de alți interpreți, acompaniați de Orchestra Națională de Cameră, condusă de dirijorul Andrei Iurchevici. Intrarea este liberă.
“Prin acest concert, ne-am propus să celebrăm prietenia și colaborarea dintre Națiunile Unite și Republica Moldova, precum și să promovăm contribuția Moldovei la patrimoniul muzical mondial“, a spus Kaarina Immonen, Coordonator rezident ONU în Republica Moldova.
De asemenea, agențiile ONU vor organiza întruniri tematice cu studenții din cadrul universităților din Chișinău și Bălți, unde vor discuta prioritățile și realizările Organizației Națiunilor Unite la nivel global și în Republica Moldova. În cadrul acestor întâlniri, reprezentanții ONU le vor vorbi tinerilor despre rolul lor și necesitatea de a participa activ la viața din comunitate și la luarea deciziilor.
Republica Moldova a aderat la Organizația Națiunilor Unite la 2 martie 1992. Conform statutului său de membru, Moldova a ratificat o serie de acorduri internaţionale şi Convenţii ale ONU, printre cele mai importante fiind Convenţia Internaţională cu privire la Drepturile Civile şi Politice, Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, Convenţia cu privire la Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor, Convenţia de la Paris pentru Protecţia Proprietăţii Industriale, Convenția ONU privind drepturile oamenilor cu dizabilități, etc.
În prezent, în Republica Moldova activează peste 20 de agenţii şi organizaţii specializate ale ONU care, prin tot ceea ce fac, urmăresc îmbunătăţirea vieţii oamenilor din Moldova.
Mai multe informații despre ONU și activitățile sale: www.un.org și www.un.md
*** *** ***
Pentru contact: Ludmila Tiganu, Specialist comunicare, tel. 22 00 45, ext. 112, e-mail: ludmila.tiganu@undp.org

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33