Nume
Parola
Vizualizări: 2034
Comunitatea din Sărata Galbenă celebrează bunele practici
Sărata Galbenă, 7 Noiembrie 2008 — Primăria comunei Sărata Galbenă a desfăşurat azi, 7 noiembrie 2008, Ziua Uşilor Deschise. Sărata Galbenă este una din cele 7 localităţi decernate cu statutul Celei mai bune practici a anului 2008 în cadrul Programului Bunelor Practici. Asta fiindcă membrii comunităţii s-a reuşit construirea unui stadion cu acoperire artificială. „Pe acest stadion putem juca pe orice anotimp, este de o calitate extraordinară. Copii noştri sunt mai sănătoşi. Mai mult, performanţele noastre sportive ne-au adus faima chiar şi peste hotarele ţării.”, a relatat preşedintele FC „Petrocub” participanţilor la Ziua Uşilor Deschise. Anume recunoaşterea naţională a satului i-a impulsionat pe cetăţeni să colecteze fonduri pentru a susţine activităţile sportive. Entuziasmul locuitorilor i-a convins pe oficiali să sprijine la rândul lor această iniţiativă comunitară. „Acolo unde există parteneriate durabile între agenţii economici, ONG, cetăţeni, Administraţia Publică Locală se pot realiza lucruri bune, nu neapărat un stadion, poate fi orice altceva necesar comunităţi obiecte de infrastructură socială, economică.”, a subliniat primarul de Sărata Galbenă, Ştefan Vlas. Cei prezenţi la Ziua Uşilor Deschise au asistat la o demonstraţie de performanţă sportivă a elevilor Liceului teoretic din localitate. Partea festivă a fost urmată de vizita la Centrul de Asistenţă Socială „Viitorul” şi Azilul pentru persoane vârstnice. Turul comunei a dezvăluit că, graţie parteneriatelor sociale create, au fost implementate cu succes cel puţin 18 proiecte de dezvoltare locală şi au fost atrase fonduri în valoare de 30 milioane lei în localitat.. Ziua Uşilor Deschise a avut loc cu susţinerea financiară a Directoratului de Instituţii Democratice a Consiliului Europei şi a Ambasadei Regale a Norvegiei în România şi asigurarea logistică a Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”. Evenimentul este o componentă-cheie a Programului Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova Evenimente similare vor fi organizate în toate localităţile câştigătoare lor pe parcursul lunii noiembrie curent. Amintim că respectivele comunităţi au fost selectate un juriu independent, desemnat de către reprezentanţi ai instituţiilor naţionale, ai asociaţiilor de primari, ai autorităţilor publice locale, ONG-urilor, sponsori, oficiali ai Consiliului Europei din Chişinău şi din Strasbourg. Ceremonia de Naţională de Premiere a câştigătorilor şi a participanţilor la Programul Bunelor practici a avut loc pe 16 octombrie 2008 în cadrul Săptămânii Europene a Democraţiei Locale. Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Coordonatorul relaţii publice al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Laura Bohanţov, tel: 221844, GSM: 069918296, e-mail laura.bohantov@viitorul.org
Ataşamente:
439_fluturas ZUD.pdf