Nume
Parola
Vizualizări: 8185
Susţinerea Veteranilor celui de-al II-lea Război Mondial şi ai Catastrofei de la Cernobîl
Moldova, 4 Octombrie 2011 — Cu ocazia Zilei Internaţionale a Oamenilor în Etate, aproximativ 430 de Veterani au beneficiat de asistenţă în cadrul proiectului de caritate realizat de Fundaţia Est-Europeană în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, la iniţiativa şi cu suportul financiar al companiei Philip Morris International. Suma oferită de către compania Philip Morris International pentru implementarea acestui proiect este de peste 200 000 Lei Moldoveneşti.
În cadrul acestei iniţiative pe data de 28-30 septembrie a.c. au fost organizate mese festive pentru veteranii din raionul Cahul şi raionul Ungheni. Sincere felicitări au fost aduse veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial. Totodată, cu ocazia anului consacrat comemorării a 25 de ani de la avaria de la Cernobîl s-a exprimat recunoştinţa faţă de toţi cei care au contribuit la lichidarea consecinţelor acestei catastrofe.
Cei care au trăit evenimente tragice au fost salutaţi şi felicitaţi călduros de către Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova, dna Valentina Buliga, Şeful Reprezentanţei Philip Morris Management Services B.V. în Republica Moldova, dl Yevgen Kobets, şi Preşedintele Fundaţiei Est-Europene, dl Sorin Mereacre. De asemenea, reprezentanţii Consiliilor Raionale din Cahul şi Ungheni au contribuit la organizarea evenimentelor.
„În numele meu personal, în numele ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, precum şi a generaţiilor mai tinere am adresat cele mai sincere cuvinte de recunoştinţă şi plecăciune veteranilor celui de-al II-lea Război Mondial. Îmi exprim profundul respect şi pentru cei care au participat la lichidarea consecinţelor accidentului nuclear de la Cernobîl considerat cea mai gravă catastrofă atomică a secolului XX.”, a declarat Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova, dna Valentina Buliga.
La întrunirea cu veteranii din aceste două raioane au participat aproximativ 285 de Veterani. Pe lingă mese festive şi micul concert oferit de grupurile de artă locale, Veteranii au primit câte un set cu produse alimentare, iar cei care nu au putut să participe la eveniment au primit acest cadou la domiciliu.

"Suntem mîndri că în orice ţară, unde ne desfăşurăm business-ul, compania Philip Morris International acordă o atenţie deosebită activităţii de binefacere, inclusiv şi în Republica Moldova. În fiecare an noi dezvoltăm programele noastre sociale şi le adresăm în primul rând celor care au nevoie de ajutor. Ne exprimăm un sincer respect şi gratitudine faţă de toţi Veterani ai celui de-al II-lea Război Mondial şi Veterani ai Catastrofei de la Cernobîl. Acţiunile noastre de caritate reprezintă doar o mică parte de recunoştinţă pentru faptele lor eroice săvărşite pentru noi toţi", - a comunicat Yevgen Kobets, Şeful Reprezentanţei "Philip Morris Management Services BV" în Republica Moldova.
Acest proiect de caritate a fost realizat de către Fundaţia East-Europeană, din resursele financiare acordate companiei Philip Morris International.
Preşedintele Fundaţiei Est-Europene, dl Sorin Mereacre a declarat: „Mă bucur nespus de mult că pentru al doilea an consecutiv suntem alături de Veteranii celui de-al II-lea Război Mondial, iar în acest an avem posibilitatea să susținem și veteranii catastrofei de la Cernobîl. Le doresc tuturor multă sănătate şi bucurii de la cei apropiați. Sperăm că în anii care vin astfel de programe vor continua și vor acoperi și alte regiuni ale țării”.

Pentru detalii:
Carolina Blajin, Coordonator Programe / Comunicare, Fundaţia Est-Europeană tel.: (+373 22) 235-343, etx. 118, sau e-mail: Carolina.Blajin@eef.md

Tatiana Stratila, Relaţii Corporative, Reprezentanţa „Philip Morris Management Services BV” în Republica Moldova, tel.: +373 69 506070 sau +373 22 835-640, sau e-mail: Tatiana.Stratila@pmi.com