Vizualizări: 8922
Eficiența energetică și energia regenerabilă, subiecte de discuție într-o ședință la Ministerul Economiei cu participarea directorilor ADR Nord, Centru și Sud
Chișinău, 22 Septembrie 2011 — La inițiativa directorului Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), Ion Bodrug, joi, 22 septembrie a.c., directorii ADR Sud, Maria Culeșov, și ADR Centru, Tudor Meșină, s-au reunit, în incinta Ministerului Economiei, într-o ședință cu participarea conducerii Agenției pentru Eficiență Energetică (AEE): directorul Mihail Stratan și vicedirectorul Călin Negură. În cadrul ședinței s-a discutat despre proiectele din domeniul eficienţei energetice şi energiei regenerabile, dar și despre posibilitatea și avantajele încheierii unui Memorandum între instituții.
„Sînt bucuros că AEE a fost deschisă întotdeauna pentru colaborare. Reieșind din faptul că, în anul 2012, ADR-urile ar putea avea încă o prioritate în dezvoltarea regională - eficiența energetică -, am decis să inițiem un dialog cu AEE, în calitatea noastră de promotori ai dezvoltării regionale. Astfel, împreună putem face multe lucruri bune pentru regiunile de dezvoltare din țară. Aceasta este și viziunea Uniunii Europene, care, în următorii 7 ani, va aloca o mare parte din bani anume pentru eficiența energetică. În acest sens, Republica Moldova, din cîte știu, ar putea beneficia de un suport considerabil din partea partenerilor de dezvoltare și a donatorilor", a spus, în cadrul ședinței, directorul ADR Nord, Ion Bodrug.
„Avem nevoie de parteneri. Fără parteneri nu vom putea valorifica banii calitativ și în termenii respectivi. Iată de ce consider că întîlnirea noastră de azi este un început de cale. Un Memorandum încheiat între AEE și ADR-uri este foarte binevenit. Acest fapt ne va da într-adevăr posibilitatea să facem împreună lucruri frumoase", a spus, la rîndul său, directorul AEE, Mihail Stratan.
AEE, subordonată Ministerului Economiei, este un organ administrativ în domeniul eficienţei energetice şi energiei regenerabile. Misiunea AEE este de a asigura şi a sprijini realizarea obiectivelor Programului Naţional de îmbunătăţire a eficienţei energetice, acordînd asistenţa necesară la elaborarea programelor şi planurilor locale pentru eficienţa energetică şi monitorizînd realizarea acestora.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33