Vizualizări: 1905
Intensificarea relațiilor de colaborare dintre agenții economici autohtoni și cei din Țările Baltice
Chisinau, 19 Iulie 2011 — Intensificarea relațiilor de colaborare dintre agenții economici autohtoni și cei din Țările Baltice a fost tema unei întrevederi dintre conducerea Camerei de Comerț și Industrie și ambasadorii RM în Estonia și Lituania, ce a avut loc pe 19 iulie 2011, la CCI.
În cadrul întrunirii, președintele CCI, Gheorghe Cucu, a menționat interesul oamenilor de afaceri din Moldova față de parteneriatul cu businessmeni din Țările Baltice, solicitând sprijinul misiunilor diplomatice în vederea organizării, în luna octombrie curent, a unei misiuni economice în Estonia, Letonia și Lituania, în contextul vizitei oficiale a premierului RM în aceste state. Evenimentul are scopul de a promova produsele și serviciile autohtone pe piețele respective, a identifica noi posibilități de colaborare și a atrage investiții în sectoarele prioritare ale economiei.
ES Victor Guzun, Ambasador al Republicii Moldova în Estonia a spus că printre principalele sectoare ce prezintă interes pentru agenții economici estonieni sunt: tehnologii informaționale, transport, importul de vinuri, de aparate electronice, servicii de consultanță și juridice, logistică. ”Avem bune relații de colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a Estoniei. În cadrul misiunii economice putem organiza vizite la întreprinderi pe domeniile solicitate, la parcuri industriale, incubatoare de business”.
La rândul său, ES Igor Klipii, Ambasador al Republicii Moldova în Lituania a asigurat CCI de tot sprijinul în vederea organizării eficiente a vizitei oamenilor de afaceri din Moldova în țările Baltice.
Participanții la întrunire au stabilit principalele aspecte asupra cărora urmează să conlucreze în continuare.
Conform datelor Biroului Național de Statistică, în primele 5 luni ale anului 2011 comerţul exterior dintre Republica Moldova şi Estonia a constituit 2,46 milioane dolari SUA, cu circa 35% mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
Comerţul bilateral dintre Republica Moldova şi Lituania a constituit 14 milioane USD sau cu 54,6% mai mult în comparaţie cu primele 5 luni ale anului 2010.
Domeniile potenţiale de interes ale companiilor moldoveneşti pe piaţa Ţarilor Baltice sunt:
- telecomunicaţiile şi tehnologii informaţionale, sisteme informaţionale în diverse domenii;
- industria agroalimentară, exportul fructelor şi legumelor proaspete, conservelor de fructe şi legume, produselor vinicole tari (brandy, divinuri), importul de carne, peşte, lactate;
- servicii de consultanţă juridică, financiară şi audit financiar;
- servicii turistice (promovarea turismului vinicol/cultural al RM, schimb de experienţă, turism balneoclimateric, sporturi de iarnă), turism de afaceri;
transport internaţional, tranzit maritim al mărfurilor moldoveneşti în ţările europene.
www.chamber.md

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33