Nume
Parola
Vizualizări: 3561
Marş PENTRU Drepturile Omului şi ÎMPOTRIVA discriminării
Chişinău, 11 Iunie 2011 — Amnesty International Moldova, Centrul de Informare pentru Drepturile Omului [„CIDO”] şi mai multe organizaţii pentru drepturile omului au mers astăzi pe strada principală a capitalei în semn de dezaprobare faţă de lipsa acţiunilor din partea autorităţilor pentru protejarea drepturilor omului şi înlăturarea discriminării răspândite a femeilor şi minorităţilor din Republica Moldova.

Participanţii s-au adunat în faţa Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi au trecut prin bulevardul Ştefan cel Mare, oprindu-se lângă subdiviziunea Procuraturii Generale, MAI, Primăria municipiului şi Guvern. Îndată după marş a avut loc un miting în scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet.

Veaceslav Tofan, Preşedintele Amnesty International Moldova, a declarat următoarele: „Întrebarea noastră principală de azi este – de ce? De ce cei diferiţi de majoritate pe diverse criterii religioase, de opinie sau mod de viaţă sunt atacaţi mai vehement după ce Parlamentul a eşuat să demonstreze curaj şi responsabilitate şi să adopte mult-solicitatul proiect de lege privind combaterea şi prevenirea discriminării? De ce publicul a fost instigat împotriva minorităţilor, care sunt egali în drepturi ca şi oricare din noi? De ce exprimările de ură în public sunt tolerate şi chiar susţinute de unii care ar trebui să garanteze protejarea drepturilor noastre?!”

Militanţii pentru drepturile omului au mai vorbit despre dezamăgirea lor faţă de sistemul de justiţie per ansamblu, care este pasiv (sau pur şi simplu nu doreşte) să se reformeze şi să scoată la iveala adevărul despre făptaşii abuzurilor ale drepturilor omului din aprilie 2009.

„Oameni au dreptul la adevăr şi justiţie,” a spus Ecaterina Balan, Secretar executiv al Centrului de Informare pentru Drepturile Omului [“CIDO”]. „După doi ani de la acele evenimente groaznice, nu ni se permite să aflăm cine trebuie să fie tras la răspundere pentru cele întâmplate. Nu este suficient să dai numai bani pentru a potoli indemnele ca vinovaţii adevăraţi să poartă răspundere. Justiţia trebuie înfăptuită, şi pentru aceasta avem nevoie de un sistem de justiţie care este eficient şi echitabil.”

Legea nediscriminare este la etapa de proiect încă din anul 2008. La începutul anului curent Guvernul a aprobat-o spre examinare în Parlament, însă miniştrii au retras propria sa propunere ca urmare a unei campanii imense împotriva acesteia de către grupurile religioase. Membrii comunităţii LGBT din Moldova s-au plâns că au fost atacaţi verbal şi chiar fizic în rezultatul discuţiilor respective. Peste scurt timp, au avut loc atentate de a anula înregistrarea Ligii islamicei: Biserica ortodoxă majoritară s-a opus categoric înregistrării cultului Islam în Moldova şi a organizat manifestări masive în mai multe localităţi ale ţării în luna mai.

Protestele post-electorale şi violenţa din partea poliţiei în aprilie 2009 au demonstrat dimensiunile reale ale problemelor sistemice, cum ar fi tortura şi impunitatea, despre care Amnesty International a avertizat de mai multe ori în anii precedenţi. Majoritatea abuzurilor rămân nerezolvate, în timp ce politicienii declară că se zbat să reformeze organele de forţă şi procuratura, precum şi sistemul judecătoresc.

SFÂRŞIT/

Document Public

Pentru mai multe informaţii vă rugăm sa contactaţi:

Amnesty International Moldova: Nichita Gurcov, Ofiţer de presă Tel. +373 22 83 58 08 ext.11,
Mobil: +373 79 66 31 32 Email: media@amnesty.md

“CIDO”: Tel.+373 22 83 07 80, Mobil +373 69 73 17 65 Email: info@cido.org.md

[en] http://t.co/QcxaEHC

[ru] http://t.co/OsQW0UZ