Nume
Parola
Vizualizări: 2641
Fără o reformare şi demilitarizare efectivă a Ministerului Afacerilor Interne, liberalizarea regimului de vize cu UE e sortită eşecului
4 Aprilie 2011 — Demilitarizarea şi reformarea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) nu este o condiţionalitate pentru procesul de liberalizare a regimului de vize cu UE. Însă, pentru a face faţă cerinţelor pe combaterea migraţiei, managementul integrat al frontierei şi pe menţinerea ordinii publice, reforma Internelor este inevitabilă. O demilitarizare a MAI înseamnă că de grade specifice vor beneficia doar cei implicaţi nemijlocit în activitatea poliţienească. Potrivit concepţiei noi ai MAI, carabinierii vor fi cei care vor avea drept sarcină exclusivă apărarea ordinii publice. Aceştia vor fi angajaţi în bază de contract, pe principii de profesionalism, excluzând recruţii din acest proces. Poliţiştii îşi vor asuma doar combaterea criminalităţii. Pentru a permite diviziunii responsabile de securitatea traficului rutier să controleze eficient acest sector, e nevoie de transfera atribuţia de a acorda permise de conducere de la Întreprinderea de Stat „Registru” la MAI.

Totodată, e necesară transferarea Serviciului Grăniceri sub egida MAI, ceea ce va asigura eficienţa procesului de management integrat al frontierei şi al sarcinilor legate de executarea obligaţiilor RM în procesele migraţionale, în special în cele de readmisie, precum şi de combatere a fenomenelor infracţionale transfrontaliere.

Reforma Internelor este mai mult decât necesară, legislaţia care reglementează activitatea poliţiştilor şi carabinierilor este învechită şi nu corespunde nici pe departe cerinţelor UE. Până în 2009, respectivul minister era de fapt un centru poliţienesc, cu structuri dispersate, ale căror competenţe se ciocneau, fără un management centralizat. Mai mult, comunicarea acestei structuri cu populaţia şi societatea civilă lăsa de dorit, ducând la erodarea imaginii MAI, în special după evenimentele din 7 aprilie 2009. Potrivit estimărilor reprezentanţilor MAI, primele rezultate palpabile ale procesului de reformare vor fi resimţite de populaţia abia la începutul lui 2012.

Acestea sunt principalele constatări ale Grupului de lucru pe vize, frontiere şi regiunea transnistreană al Convenţiei Naţionale pentru Integrarea Europeană. Propunerile au fost prezentate azi, 4 aprilie 2011, ora 14:00, la o conferinţă de presă. Recomandările reprezintă produsul unei mese rotunde desfăşurate tot la 4 aprilie, ora 10:00, la care au participat peste 30 de reprezentanţi ai administraţiei publice centrale, societăţii civile, precum şi un expert pe reforma internelor din Slovacia.

Pe lângă grupul de lucru pe vize, frontiere şi regiunea transnistreană, Convenţia Naţională pentru Integrarea Europeană mai include altele două: agricultură şi dezvoltare regională; comerţ, servicii, concurenţă. În total, vor avea loc patru runde de mese rotunde pe fiecare dintre cele trei grupuri de lucru, prima rundă fiind deja finalizată în februarie 2011. Fiecare masă rotundă la care se întrunesc experţii este urmată de o conferinţă de presă, unde sunt prezentate public recomandările de politici. Acest format este unul care reuşeşte să permită atingerea consensului dintre autorităţi şi societatea civilă pe formula politicilor care urmează a fi puse la punct şi totodată în practică pentru a apropia Republica Moldova de Uniunea Europeană.

Proiectul „Convenţia Naţională pentru Integrarea Europeană” este implementat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Asociaţia pentru Politică Externă şi Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, cu susţinerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Slovaciei. Scopul iniţiativei este de a stimula dezbateri ample şi de a formula recomandări pentru structurile guvernamentale, cu participarea societăţii civile, în vederea adoptării şi implementării acquis-ului comunitar în Republica Moldova. Proiecte similare şi-au demonstrat deja eficienţa în Republica Slovacă, Serbia şi Bosnia şi Herţegovina. Paralel, un asemenea proiect este desfăşurat şi în Ucraina.