Nume
Parola
Vizualizări: 1852
CCI organizează o misiune economică în GERMANIA, or. Hamburg
Chisinau, 22 Februarie 2011 — Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova organizează o misiune economică în Germania, or. Hamburg, care se va desfăşura în perioada 17-19 mai 2011 şi la care sunt invitaţi să participe agenţi economici din diferite domenii de activitate, a informat Mihai Bîlba, directorul Departamentului Dezvoltarea Competenţelor al CCI.

Potrivit sursei citate, în cadrul vizitei de afaceri în Germania, pe data de 18 mai 2011, va fi organizat un forum economic, ce prevede prezentarea climatului de afaceri şi a oportunităţilor de investiţie în Republica Moldova şi convorbiri bilaterale de afaceri cu reprezentanţii businessului. De asemenea, va fi organizată o Bursă de cooperare, unde oamenii de afaceri din Moldova vor avea posibilitatea de a purta discuţii separate cu reprezentanţii mediului de afaceri din Germania.
„Menţionez că domeniile de interes major, care vor fi puse în evidenţă în cadrul forumului economic sunt: sectorul agroalimentar, transport şi logistică” a spus Mihai Bîlba.

Misiunea economică în Germania este organizată de CCI a Moldovei, în colaborare cu Organizaţia de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului (MIEPO), Ambasada Republicii Moldova în Republica Federală Germania şi CCI Hamburg.
Manifestarea are drept obiective principale: intensificarea relaţiilor comercial-economice moldo-germane, identificarea noilor posibilităţi de afaceri, stabilirea contactelor directe de colaborare cu omologi germani, promovarea produselor şi serviciilor moldoveneşti pe piaţa Germaniei şi a Uniunii Europene, atragerea investiţiilor germane în economia şi întreprinderile naţionale.

Pentru o pregătire riguroasă a programului deplasării, întreprinzătorii sunt rugaţi să transmită la CCI, în timp util, informaţiile privind profilul de activitate şi domeniul de interes ale companiei, în baza cărora vor fi organizate întâlnirile bilaterale cu partenerii din Germania, pe domeniile solicitate.

Cererile de participare la misiunea economică în Germania pot fi transmite prin e-mail: dre@chamber.md şi eic@chamber.md sau fax: 22 13 91 până la data de 28 februarie, 2011.
Informaţii suplimentare şi confirmări:
Secţia Relaţii Externe a Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova;
Tel: (22) 23 87 70; 22 13 91.
Responsabili: Inga Leontean, Ludmila Rotaru.
www.chamber.md