Nume
Parola
Vizualizări: 3008
Vizitele oficialilor străini în perioada postelectorală semnalizează miza care se pune pe Moldova
17 Ianuarie 2011 — Prin vizitele postelectorale ale oficialilor străini, fie ei ruşi sau europeni, s-a încercat influenţarea deciziei de creare a unei alianţe de guvernare. Cu toate acestea, hotărârea de a abandona balansarea dintre Est şi Vest în favoarea apropierii de Uniunea Europeană aparţine elitei politice de la Chişinău, care se pare că a reuşit să descifreze mesajele transmise. Acum, mai mult ca niciodată, este clar că Moldova contează pe plan regional, iar miza post-electorală este una serioasă.

Marii actori din regiune, pentru a-şi realiza scopurile lor geopolitice, sunt gata acum să ofere Republicii Moldova anumite privilegii şi facilităţi. Pe de o parte, Federaţia Rusă nu mai vrea garanţii verbale cum au fost, în linii mari, până acum. Pe viitor, Moscova doreşte să încheie cu Moldova în scris un parteneriat strategic larg cu caracter geopolitic (politic, economic, social şi cultural). În schimb, Federaţia Rusă promite Republicii Moldova avantaje economice importante: reducerea preţului importului la gaze, undă verde la exportul de vinuri şi produse agricole. Pe de altă parte, Uniunea Europeană oferă suport consistent pentru dezvoltare şi promite eliminarea regimului de vize. Astfel, Chişinăul e încă prins în „capcana geopolitică”, aflându-se la confluenţa a două spaţii geopolitice de anvergură – între o Rusie în revenire şi un Occident în extindere.

În aceste condiţii, dialogul ruso-german are rolul de a favoriza atingerea unui compromis al Estului şi Vestului pe subiectul Moldova. Prin vizita lui Narîşkin la Chişinău, Rusia a dat un semnal clar UE că Republica Moldova nu poate avansa în cadrul Parteneriatului Estic fără acceptul Rusiei.

La aceste concluzii ajunge expertul IDIS „Viitorul” Ion Tăbârţă în analiza intitulată „Miza post-electorală a vizitelor geopolitice în Republica Moldova”. Analiza este inclusă în Buletinul de Politică Externă, produs cu sprijinul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova şi al the National Endowment for Democracy.

Buletinul de Politică Externă al Moldovei reprezintă o serie de analize succinte, scrise de experţii locali şi internaţionali, dedicate celor mai importante subiecte ce ţin de politica externă a Moldovei, schimbărilor majore din regiunea Mării Negre, cooperării cu organizaţiile internaţionale şi activităţilor de consolidare a păcii din regiune. Buletinul are atât scopul de a crea o platformă comună de discuţii, cât şi de a crea o comunitate de experţi, comentatori, oficiali şi diplomaţi care sunt preocupaţi de perspectivele de integrare europeană a Moldovei. Totodată, acest produs îşi propune să ofere analiştilor şi diplomaţilor moldoveni o tribună veritabilă pentru dezbaterea celor mai interesante şi controversate opinii care ar putea ajuta Moldova să-şi găsească calea spre Uniunea Europeană.

Pentru abonare la buletin, expediaţi un mesaj la laura.bohantov@viitorul.org.

Descărcaţi aici cea de-a 16-a ediţie a Buletinului de politică externă.