Nume
Parola
Vizualizări: 1773
Circa 60 de agenţi economici vor fi informaţi despre comerţul liber cu UE
Chişinău, 15 Noiembrie 2010 — Miercuri, 17 noiembrie 2010, cu începere de la ora 10:00, în sala de şedinţe a Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare 151, un grup de cca 60 de agenţi economici din mun. Chişinău vor participa la un seminar de informare referitor la procesul de negociere a Acordului de Comerţ liber, comprehensiv şi aprofundat cu UE. La deschiderea evenimentului sunt invitate şi mass-media.

Seminarul va fi condus de dl Octavian Calmîc, viceministru al Economiei al RM, dl Sergiu Harea, director al Departamentului Economie al Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei şi dl Iurie Badîr, director de departament al Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală.

Potrivit dlui Sergiu Harea, în cadrul evenimentului va fi prezentată dinamica comerţului Moldovei cu UE pe parcursul ultimilor 10 ani, vor fi abordate problemele privind implementarea standardelor UE, exportul mărfurilor moldoveneşti pe piaţa comunitară, perspectivele politicii economice aferente procesului de negociere a Acordului de Comerţ liber cu UE. De asemenea, vor fi discutate dificultăţile provocate de barierele netarifare în comerţul cu UE.

Atelierele de lucru sunt organizate în parteneriat cu Centrul European de Politică Comercială şi Drept şi Ministerul Economiei, în cadrul Proiectului de asistenţă tehnică „Suport pentru Ministerul Economiei pentru negocierea Acordului de Comerţ liber Comprehensiv şi Aprofundat cu UE", finanţat de Departamentul pentru Dezvoltare Internaţională, Guvernul Marii Britanii.
www.chamber.md
Tel: (22) 22 49 83;