Vizualizări: 1848
Întreprinzătorii pot depune cererile de participare la concursul „MARCA COMERCIALĂ A ANULUI 2010”
Chişinău, 2 Noiembrie 2010 — Începând de astăzi, 2 noiembrie 2010, agenţii economici pot depune cererile de participare la concursul „Marca comercială a anului", ediţia a VIII-a, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie şi Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală.
Conform şefei Direcţiei Expoziţii şi Târguri a CCI a Moldovei, Marina Petrova, tradiţional, mărcile comerciale vor fi evaluate de către un juriu profesionist, precum şi de consumatori. „La desfăşurarea concursului sunt implicaţi nu doar marketologi, ci şi conducători de întreprinderi, experţi în domeniu, instituţii de profil. Scopul competiţiei este de a promova pe piaţa autohtonă practicile de succes în domeniul marketing-ului şi branding-ului. Concursul este o testare a competitivităţii produselor şi serviciilor moldoveneşti, efectuată în baza evaluării mărcilor comerciale de către profesionişti şi de către consumatorii din Moldova", a accentuat sursa citată.
Nominalizări pentru ediţia 2010:
1. Conform criteriilor de consum: nominalizarea „APRECIEREA CONSUMATORILOR".
2. Conform criteriilor de profesionalism: nominalizarea „DEBUTUL ANULUI"; marca comercială „EXPORT"; marca comercială „INTER"; marca comercială „PROFI"; nominalizarea „MARCA COMERCIALĂ RESPONSABILĂ SOCIAL".
Concursul „Marca comercială a anului" a fost iniţiat de Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei în anul 2003, ultimele 7 ediţii fiind organizate în comun cu AGEPI.
„Rezultatele concursului permit atât evidenţierea liderilor, cât şi analiza şi preluarea experienţei reuşite de elaborare şi promovare a mărcilor comerciale de succes, monitorizarea dinamicii preferinţelor consumatorilor şi a comportamentului acestora.
La concursul „Marca comercială a anului" sunt invitate să participe mărci comerciale autohtone şi străine înregistrate pe piaţa Moldovei", a spus Marina Petrova.
Cea de a VIII-a ceremonie oficială de premiere a învingătorilor va avea loc la data de 4 februarie 2011. Marele premiu al concursului este statueta exclusivă, aurită, „Mercuriul de Aur".
La „Marca comercială a anului 2009" au foste depuse peste 80 de proiecte ale circa 70 de întreprinderi. Conform deciziei adoptate de Comitetul Organizatoric, deţinători ai marelui premiu, „Mercuriul de Aur" au devenit 37 de companii.
Începând cu anul trecut, în cadrul concursului se oferă 2 burse nominative „Marca comercială a anului", în mărime de 1000 de lei lunar, studenţilor talentaţi din familiile social vulnerabile, care au obţinut rezultate înalte la învăţătură şi premii la concursuri, olimpiade, expoziţii naţionale şi internaţionale.
Cererile de participare la „Marca comercială a anului 2010" pot fi depuse până la 20 decembrie curent, la CCI a Moldovei, biroul 9, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare 151, MD 2004.
Informaţii suplimentare: Direcţia Expoziţii şi Târguri a CCI a Moldovei
Tel/fax: (373 22) 23-84-10, 21-07-25
e-mail: expo@chamber.md; petrova@chamber.md
Regulamentul concursului, setul de documente, componenţa comitetului organizatoric, precum şi alte informaţii pot fi găsite pe www.marca.chamber.md.
PS: Camera de Comerţ şi Industrie invită instituţiile de presă să devină parteneri informaţionali ai concursului (detalii referitor la colaborare: tel: (22) 23-84-10, petrova@chamber.md).
www.chamber.md

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2288
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33