Nume
Parola
Vizualizări: 3169
Ce şanse au vinificatorii să acceseze credite şi cât de riscante sunt tranzacţiile în care e patrimoniul acestora este pus în gaj?
27 Octombrie 2010 — IDIS „Viitorul” va prezenta joi, 28 octombrie 2010, ora 10:00, studiul de politici publice „Industria vinicolă pe piaţa gajurilor”. Evenimentul va avea loc în sala de conferinţe a IDIS „Viitorul”, et. 2, situată pe str. Iacob Hîncu 10/1.

La prezentare sunt invitaţi reprezentanţi ai Băncii Naţionale a Moldovei, Ministerului Economiei, Agriculturii şi Industriei Alimentare, ai producătorilor agricoli, sectorului bancar şi asociaţiilor de business, precum şi jurnalişti.
Studiul analizează finanţarea sectorului vinicol, în condiţiile crizei economice actuale şi a consecinţelor embargoului rusesc la exportul vinurilor. Autorul insistă pe posibilităţile de restructurare şi renegociere a condiţiilor de rambursare a creditelor problematice.

Totodată, este examinat cadrul legal referitor la drepturile de gaj şi procedura de insolvabilitate, pornind de la practica internaţională în acest domeniu şi modificările care au intervenit recent în acest domeniu la iniţiativa băncilor. Astfel, recuperarea în instanţă a datoriilor a devenit pentru bancă o soluţie mai lejeră şi mai puţin costisitoare decât înainte şi/sau în comparaţie cu alte modalităţi de recuperare a creditelor, ceea ce ar fi determinat băncile să-şi intensifice acţiunile de executare silită a patrimoniului gajat.