Nume
Parola
Vizualizări: 7577
ALTERNATIVE STRATEGICE PENTRU DEZVOLTAREA DE NOI ACTIVITĂŢI INOVATIVE
mun.Chisinau, 25 Octombrie 2010 — ”Instrumente cheie pentru dezvoltarea fondurilor venture în Republica Moldova” – sub acest generic la 29 octombrie 2010 îşi va desfăşura lucrările Conferinţa Internaţională, organizată de către Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic a Academiei de Ştiinţe a Moldovei,cu suportul mecanismului TAIEX al Comisiei Europene.
Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic, având rol de coordonare a procesului de inovare şi transfer tehnologic în ţară, este în continuă căutare de noi oportunităţi şi forme pentru susţinerea dezvoltării activităţilor inovative, creării de intreprinderi mici şi mijlocii inovative cu potenţial mare de creştere, start-upurilor în domeniul tehnologiilor avansate, precum şi susţinerea activităţii ÎMM-urilor deja existente pe piaţa Republicii Moldova, dar care au nevoie de capital pentru creştere şi competitivitate, care în final să contribuie la sporirea competitivităţii economiei naţionale în ansamblu.
Scopul Conferinţei este acela de a întruni actorii implicaţi în sectorul Capitalului Venture din mediul european şi pe cei implicaţi sau care doresc să se implice în acest sector din Republica Moldova, creând astfel o platformă de lucru, care să ofere modele, sfaturi, exemple de bună practică, ce vor sta la baza creării şi susţinerii activităţii Fondurilor Venture în ţară.
Temele propuse pentru dezbateri în cadrul Conferinţei vor fi:
1. Modele de finanţări venture în diferite ţări ale UE – politici de stat;
2. Stimularea politicii de finanţare venture a Comisiei Europene;
3. Finanţarea venture şi sinergiile Programului Cadru 7;
4. Condiţii de finanţări venture – experienţe de lucru cu fonduri venture;
5. Rolul şi funcţiile fondurilor venture în lansarea şi creşterea startup-urilor;
6. Lucrul cu business angels – ca element de pregătire pentru accesarea fondurilor venture.
Sunt invitaţi de a participa la Conferinţă reprezenţanţi ai mediului de afaceri, mediului academic, organelor de stat, interesaţi în activitatea finanţării de venture.