Nume
Parola
Vizualizări: 3062
VALERIU PASAT: MOLDOVA: ÎN VIITOR, DIN VEŞNICIE
16 Iulie 2010 — "Нам нужно быть конкурентоспособными во всем. Человек должен быть конкурентоспособным, город, деревня, отрасль производства и вся страна – вот это и есть наша основная национальная идея сегодня».

Путин, Президент России


"We stand at Armageddon and we battle for the Lord."

Roosevelt, President of the USA

Prima jumătate a verii a fost la Chişinău marcată de o serie de declaraţii politice scandaloase dintre cele mai diferite. În multe privinţe ele reflectă cauzele crizei din care nicicum nu pot ieşi actualele autorităţi moldovene. Tocmai de aceea, înainte de a începe o discuţie serioasă privind viitorul republicii, merită să luăm cunoştinţă de unele din aceste declaraţii incendiare.

* "Incendiu în capetele oamenilor"

Să evocăm cele mai acute subiecte din această perioadă.
Primul ar fi mitingul consacrat comemorării victimelor deportărilor în masă operate în Basarabia în anul 1941. Prim-ministrul Moldovei, Vlad Filat, a declarat că "se împlinesc 69 de ani de la acea dramatică zi când a început nimicirea poporului nostru". Vicepreşedintele Partidului Liberal, Corina Fusu, consideră că "Chişinăul trebuie să ceară Rusiei să recunoască "genocidul" la care a expus poporul moldovenesc de către regimul sovietic".

A doua temă este cerinţa de a interzice simbolurile comuniste, precum şi termenii respectivi din denumirea unor partide politice.

Subiectul al treilea ar fi semnarea, de către preşedintele interimar al republicii, Mihai Ghimpu, a decretului cu privire la proclamarea zilei de 28 iunie ca "Zi a ocupaţiei sovietice şi a victimelor regimului totalitar comunist".

Ce este comun între aceste trei subiecte? În primul rând, o viziune uimitor de fragmentară asupra istoriei. Desigur, dacă admitem că aceşti oameni vorbesc la modul serios şi cred în ceea ce spun. Deşi, aceste declaraţii îmi amintesc mai curând de glumele neinspirate şi deplasate ale dlui M. Ghimpu şi ale colegilor săi de partid. Oare chiar consideră cineva cu adevărat că a avut loc un genocid? Lăsaţi-o baltă. În urma represiunilor staliniste au suferit toate popoarele, fără excepţie.

În al doilea rând, o crasă lipsă de principialitate. Liberalii şi democraţii îndeamnă, cer ca în Moldova să fie interzise simbolurile comuniste şi însuşi acest cuvânt din titulatura unor partide politice. În asemenea caz, care e diferenţa între ei, dacă liberalii îi interzic pe comunişti? Doar represiunile constituie o metodă a comuniştilor. Vă rog să-mi explicaţi, cine şi ce prezintă în această situaţie? Şi de ce îi mai revoltă pe unii represiunile staliniste? Sau poate că la mijloc e totuşi un joc, menit să sprijine niţel popularitatea partidului comuniştilor? Atunci, e o pasă foarte bună pentru dl Voronin.

Al treilea element comun e inexplicabilă lipsă de răspundere. La ce s-a gândit dl M. Ghimpu când a semnat decretul în cauză? Ce l-a determinat să o facă? Sau cine l-a determinat? Nu se poate ca el să nu fi înţeles că astfel creează mari, reale probleme multor activităţi şi multor oameni în Moldova. Rusia a reacţionat deja la "ziua ocupaţiei", prin a lua măsuri dure în privinţa importului de vinuri din Moldova. Era o replică sută la sută previzibilă. Oare chiar să nu o fi prevăzut nimeni?

Dacă e să ne ţinem de această logică, şi ruşii vor găsi ce să ne reproşeze. Bunăoară, implicarea energică a unor originari din Basarabia în lovitura de stat din octombrie 1917 şi în războiul civil din Rusia: Frunze, Kotovski, Iakir, Lazo.

Să conştientizăm aceste lucruri şi să încetăm a ne lansa în istericale stupide. Să încercăm a face aici o delimitare.

Consider că trebuie să comemorăm toate victimele, şi de o parte, şi de alta. Ar fi cazul să instituim o Zi comună a comemorării şi durerii, prin care să nu contrapunem, ci să corelaţionăm şi să împăcăm cele întâmplate în trecut. Să ne despărţim paşnic, calm, de trecut, acceptând lecţiile lui. Când mi-a fost dat să aud în Rusia discutându-se că trebuie demolate toate monumentele lui Lenin, am vrut să fac următoarea sugestie: aceste monumente nu trebuie demolate, ci vis-a-vis de fiecare monument al lui Lenin să fie instalat un monument al ţarului Nicolai al II-lea. Ar fi un gest şi raţional, şi creştinesc.

Dacă nu vom face aceasta, vom rămâne în continuare nişte captivi ai trecutului ce ne apasă. Uitaţi-vă cum se împotmolesc în acest trecut, ca într-o mlaştină, politicienii ce se află acum la putere. Picioarele lor sunt legate de obide, spaime, ignoranţă şi minciună. Ei nu vor sau nu sunt capabili să se edifice profund şi obiectiv nici în cele ce au fost, nici în realitatea de astăzi. Din această cauză ei nu pot merge mai departe, spre ceva nou.

Însă, în republică sunt şi oameni care văd altfel atât trecutul, cât şi viitorul acestui pământ.

Oameni suficient de siguri în forţele lor.

În romanul lui Dostoievski "Demonii" putem citi o metaforă foarte inspirată: incendiile nu au loc atâta în podurile caselor, cât mai ales în capetele oamenilor. Eu văd limpede la Chişinău un asemenea "incendiu". Mă aflu aici tocmai pentru că nu vreau ca flăcările acestui incendiu să-mi mistuie ţara.


* Back in the USSR?

De ce astăzi la noi iese mereu la suprafaţă temele „Ocupaţii societice” „represiunilor staliniste”, a „simbolurilor comuniste”? De ce până în prezent formulăm pretenţii faţă de Rusia pentru acţiunile georgianului Stalin? Oare despre Stalin să fie vorba? Despre represalii? Sau poate la mijloc e altceva: că atunci când ne aflam în componenţa URSS foarte mulţi oameni simpli trăiau cu mult mai bine decât astăzi. Şi din punct de vedere material şi sub aspectul stimei faţă de propria persoană.

Trăind în URSS, noi eram unul dintre cele mai respectate popoare. Primeam oaspeţi din toate republicile unionale. Trimiteam în colo milioane de decalitri de vin, milioane de tone de legume şi fructe. Noi eram centrul lucrărilor de selecţionare agricolă. A avea o rudă sau un prieten în Moldova (ca şi în Caucaz ori în Republicile Baltice) era o bucurie pentru orice familie de ruşi, pentru orice locuitor al Moscovei. Noi eram pentru Uniunea Sovietică aceeaşi ce este Toscana sau Bordeaux pentru Uniunea Europeană. Noi eram fericiţi, ne bucuram de viaţă şi prosperam.

Mă veţi întreba: oare chiar nu văd eu, în acea epocă, problemele de ordin politic şi cultural? Răspund: nu numai că le văd, dar le şi cunosc foarte bine. Şi în această cunoaştere e şi forţa mea.

În prezent, mulţi în Moldova sunt supăraţi pe Rusia pentru că această ţară a încetat să mai aibă grijă de noi. Dar parcă nu noi înşine ne-am dorit independenţă? Ba chiar am dorit-o foarte mult. Parcă nu noi înşine am stricat relaţiile cu Rusia? Cu regret chiar noi. Şi ce se întîmplă acum? Nu mai ştim cum să atragem atenţia asupra noastră? Nu mai ştim ce să facem cu libertatea noastră?

Cred că noi trebuie să vorbim anume despre aceasta. Ce să facem în continuare cu libertatea noastră.


* „Istoria gramaticii civilizaţiilor este mai importantă pentru noi decît istoria supărărilor”

Mai întîi de toate noi trebuie să ne debarasăm definitiv de mrejele trecutului. Trebuie să schimbăm paradigma. „Istoria gramaticii civilizaţiilor este mai importantă pentru noi decît istoria supărărilor”. Să luăm ca principiu de acţiune această teză a lui Fernand Braudel. Doar noi trăim deja în secolul XXI. Să începem a studia nu istoria emoţiilor, a supărărilor şi obidelor, ci istoria civilizaţiilor. Sau istoria modalităţilor de creare a condiţiilor necesare pentru o viaţă politică, economică, spirituală, socială normală. Va fi mai util decât să tot moşmolim vechiul roman istoric despre războaie şi prigoniri, decât să ne deplângem soarta, sperând că cineva ne va da pomană şi vom scăpa de sărăcie.

Deajuns să ne tot ţinem morţiş de versiuni precum „ocupaţie”, „represiune”, „independenţă”. Trebuie să vedem altfel şi trecutul şi viitorul nostru. Există altă modalitate de a ne conştientiza în istorie. Aceată modalitate este mai demnă pentru omul care gândeşte şi este independent în acţiuni. Noi trebuie să alegem aceasta, nu să trăim conform percepţiilor istoriosofiei sovietice, aşa dar potrivit unor vestigii ale războiului rece. Este timpul să ne întoarcem acasă din acest război. „Conform unor date noi ale cercetaşilor, noi am luptat cu noi înşine”. Este o parafrazare a unui cântec din repertoriul lui Boris Grebenşcikov. „Acest pământ a fost al nostru, până nu ne-am împotmolit în luptă; pământul moare, dacă nu e al nimănui; e timpul să ne întoarcem înapoi acest pământ”. E un cântec tare! Bravo, Boris Grebenşcikov. Să-l facem cetăţean de onoare al Moldovei viitoare.

* De ce are nevoie lumea de Moldova?

Să vedem atent cine sîntem noi. Ce putem propune astăzi noi omenirii? Ce avem noi, iar alte ţări nu au? În primul rând oamenii. Oamenii, care pleacă la munci în Europa şi în Rusia. Aceasta este principalul nostru capital. În al doilea rând – vinurile, care mai sînt exportate dar într-un volum mai mic decît altădată. În sfârşit – pământul. Altele au o importanţă mai mică.

Ce ne facem în această situaţie? Noi nu putem deveni pentru Europa o a doua Toscana sau un alt Bordeaux, din simplul motiv că europenii le au deja pe acestea. Piaţa vinurilor este suprasaturată şi puţin probabil că vom putea intra şi noi acolo. În schimb, noi putem aduce în Europa ceea ce ea a pierdut şi fără de care ea se asfixiază: spiritualitatea, credinţa vie. Acestea nu sunt nişte valori efemere, cum ar părea unora la prima vedere.

Clerici, teologi, publicişti români tot mai des afirmă că România a avut şansa de a oferi Europei identitatea ortodoxă, dar nu a putut face aceasta. Astfel România nu mai are ce oferi lumii, din care motiv ea se diluează în Uniunea Europeană şi în universul global. Despre aceasta se vorbeşte în discursuri, articole, studii, discuţii particulare. Oare nu cumva autorii acestor afirmaţii ni se adersează nouă?

Există o evidentă subapreciere a potenţialului sectorului de sud-vest a zonei Mării Negre, unde se află două state ortodoxe cu temeiuri romanice. România în prezent pierde capacitatea de a fi o verigă de legătură între Europa de Vest şi cea de Est. Ea nu este în stare să-şi îndeplinească misiunea sa spirituală. Dar, se prea poate acum avem noi această şansă? Noi sîntem ultimul stat de origine romană cu rădăcini ortodoxe, care ar putea aduce în Europa creştinismul viu. Într-adevăr, noi avem mai multe a le oferi lor, decât ei – nouă.

Oare nu se poate întâmpla astfel că noi, renăscând în noi valorile creştine, împreună cu România să devenim un loc de întâlnire a Rusiei cu Uniunea Europeană? Vi se pare ceva irealizabil? Vă voi demonstra că nu este aşa. În lunile apropiate voi dezvolta într-un ciclu de articole un plan clar, stabil, realizabil conform căruia nu peste o lună, nu peste doi-trei ani, dar într-o perspectivă apropiată, din actuala noastră stare de haos, sărăcie şi incertitudine, noi vom trece în altă stare.

Noi vom intra în rândul acelor ţări mici în jurul cărora se vor lansa mari proiecte şi mari evenimente.

* În viitor din veşnicie

„Daţi-mi un punc de sprijin şi eu voi răsturna Pământul”. Arhimede

Amintiţi-vă de cuvintele rugăciunii: „Şi mi-am întărit credinţa pe pietrele mele...”. Dacă noi dorim să construim un edificiu măreţ noi trebuie să-i punem o temelie solidă. „Piatra de temelie” a credinţei. Şi atunci, nimic nu va fi imposibil.

Tocmai de aceea, un reper important pentru viitorul Moldovei eu îl văd în realizarea idealului ortodox al „simfoniei puterilor”. Acest ideal presupune armonie, înţelegere şi colaborare între puterea spirituală şi cea laică. Asemenea conlucrare poate fi un reper spiritual al Moldovei noi. Formând astfel şi un fel de Pax Romanum Ortodoxis.

De facto asemenea relaţii între autorităţile de stat şi Biserică a stabilit pentru întâia oară împăratul Bizanţului Constantin cel Mare. Totuşi, autor al concepţiei este considerat de obicei împăratul Iustinian I, care a formulat-o primul pentru Patriarhul Epifanie:

„Cele mai mari bunuri, dăruite oamenilor prin mila neţărmurită a lui Dumnezeu, sunt preoţia şi împărăţia, din care prima se îngrijeşte de treburile Dumnezeieşti, iar a doua conduce şi se îngrijeşte de treburile omeneşti, iar amândouă ieşind din unu şi acelaşi izvor, înfrumuseţează viaţa omenească. De aceea, nimic nu este mai pe placul împăraţilor decât cinstea oamenilor Bisericii, care, la rândul lor, îi slujesc pe domni, rugându-se necontenit Domnului pentru ei. Şi dacă preoţia va fi bine orânduită în toate şi pe placul Domnului Dumnezeu, iar puterea de stat va conduce cu dreptate statul care ia fost încredinţat, atunci va fi înţelegere deplină între ele, ceea ce va fi în folosul şi spre binele seminţiei omeneşti”.

Împăratul Ioan I Tzimiskes scria: „Eu recunosc două puteri în această viaţă: preoţia şi împărăţia.” Creatorul lumii i-a înmânat primei grija pentru suflete, iar celei de a doua – grija pentru trup; şi dacă nici una din ele nu este nedreptăţită, lumea se află în afara primejdiilor.”

De altfel, istoria deja în sec. XX ne oferă un exemplu când un ierarh al Bisericii devine şef de stat. În 1960, după declararea Ciprului ca stat independent, primul preşedinte al republicii a devenit arhiepiscopul ei ortodox Macarios III, care a obţinut la alegeri 2/3 din sufragii şi titlul de etnarh – conducător al poporului. Ulterior, Macarios a fost ales de încă două ori (!) în acest post, deţinându-l până la decesul său, survenit în 1977. Fără a face abuz, spre deosebire de „tătucul popoarelor”, de poziţia sa în ţară.

Printre altele, un asemenea cumul de funcţii / posturi constituie un caz unic şi nicăieri nu a fost perceput ca un scop în sine. Bunăoară în "Bazele concepţiei sociale" a Bisericii Ortodoxe Ruse concepţia "simfoniei puterilor" este prezentată astfel:

"Esenţa ei o constituie colaborarea bilaterală, sprijinul reciproc şi răspunderea reciprocă fără amestecul unei părţi în sferă de competenţă exclusivă a celeilalte. Episcopul se subordonează puterii de stat ca cetăţean. dar nu pentru că puterea lui episcopală reiese de la reprezentantul puterii de stat. Tot aşa şi reprezentantul puterii de stat se supune episcopului ca membru al Bisericii, care caută în ea mântuire, dar nu pentru că puterea lui provine de la puterea episcopului".

Formula clasică bizantină a relaţiilor reciproce dintre stat şi autoritatea bisericească este prezentată în "Epanogogă" (elaborat în a doua jumătate a sec. IX: "Puterea laică şi preoţia se comportă una faţă de alta aidoma trupului şi sufletului, fiind trebuincioase pentru zidirea statului la fel ca şi trupul şi sufletul într-un om viu. În legătura şi înţelegerea dintre ele stă bunăstarea statului".

* În viitor, din prezent

Cum să mergem spre un asemenea viitor? Primul pas a fost deja făcut, ştiţi de aceasta. Noi am lansat iniţiativa desfăşurării unui referendum privind predarea Bazelor Ortodoxiei. Este ceva absolut necesar în secolul nostru descreştinat, îndepărtat de la credinţa creştină.

Luaţi aminte, noi facem primul pas anume de la punctul în care se află acum Moldova. Însă noi nu facem acest pas îndărăt sau în jos, ci înainte şi în sus.

Să evocăm, încă o dată, declaraţiile politicienilor noştri în luna iunie şi să ne întrebăm: dar de ce au avut loc în istorie represiunile staliniste? De ce se declanşează războaie civile? Care este cauza atrocităţilor, a atitudinilor neomeneşti ale unor oameni faţă de alţii.

Acum, când am trecut de 50 de ani, după ce aproape doi ani am fost deţinut în închisoare pe motive politice, eu găsesc răspunsul în cuvintele altui erou al lui Dostoievski: "Dacă nu este Dumnezeu, totul este permis".

Haideţi să tragem din istorie învăţăminte corecte şi să mergem mai departe. Ce ne poate feri de repetarea a ceea ce a fost? Ce poate fi contrapus invidiei, neîncrederii, depresiilor, care au copleşit societatea moldovenească acum? Un sistem de valori, superior celui în ale cărui limite gândesc şi acţionează politicienii actuali.

Dacă noi dorim să ne schimbăm viaţa în bine, dacă noi dorim să nu admitem repetarea ferocităâi represiunilor staliniste (un exemplu din trecut) sau coşmarul războiului civil din Transnistria (un exemplu recent), dacă noi dorim să trăim într-o societate sănătoasă, trebuie să schimbăm omul însuşi, atitudinea omului faţă de om. Aici se află acea piatră unghiulară, pe care dacă nu o punem la temelie, toate încercările noastre de a edifica în republică o viaţă mai bună vor fi sortite eşecului.

Tocmai de aceea, în acest an am lansat grupul de iniţiativă care a propus efectuarea referendumului.


Sunt un om cu credinţă în Dumnezeu. Cu toate acestea, departe de mine gândul de a impune cuiva credinţa mea. Însă Ortodoxia este în Moldova în mod obiectiv unica sursă de valori pentru morala obştească. Pur şi simplu, o astfel de situaţie s-a constituit la noi istoriceşte. Şi nu numai la noi. Etica întregii Europe la fel se întemeiază pe forţa dătătoare de viaţă a creştinismului. Se bazează la fel cum geometria, bunăoară, se întemeiază pe un sistem armonios de axiome.

Or, dacă despre axiomele din geometrie fiecare om află obligatoriu din şcoala medie de cultură generală, apoi despre axiomele morale, etice, mulţi au o imagine vagă chiar şi în floarea vârstei. Nouă ni se spune că nu ar fi moral să se predea în şcoli Bazele Ortodoxiei, dat fiind că există şi alte sisteme religioase. Ciudat reproş. Doar noi nu renunţăm la predarea cursului de geometrie euclidiană pe motivul că există şi alte geometrii: a lui Lobacevski, a lui Riemann etc. Noi am optat pentru acest curs istoriceşte. Şi exact la fel în sfera eticii noi optăm pentru creştinismul ortodox, care ne oferă axiome pentru clădirea unei ştiinţe etice unitare. Cunoştinţele, să ne amintim, ne dau putere.

Stareţa mănăstirii Suruceni, Epistimia, adeseori îl citează pe un ierarh care afirma că nivelul de civilizaţie al oricărui popor este condiţionat nu atât de împlinirile sale materiale, cât de reperele sale spirituale. Şi dacă din punct de vedere material noi, deocamdată, rămânem cu mult în urma ţărilor vecine, apoi în sfera spirituală – am putea deveni exemplu pentru alţii.

Mai departe. În cartea "Încrederea" a unui savant departe de ortodoxie, precum e Francis Fukuyama, sunt prezentate numeroase exemple precum că cele mai eficiente – din punct de vedere economic – sunt acele ţări, comunităţi şi corporaţii în care relaţiile dintre oameni se întemeiază şi se edifică pe un sistem de legi etico-morale.

Tocmai de aceea eu văd aici cheea spre edificarea unei Moldove noi, a unei noi structuri sociale.

Fireşte, aceasta nu se poate înfăptui în cinci ani, nici în zece ani. Dar a ne propune un atare scop, a pune bazele pentru atingerea lui noi putem deja astăzi.

* „Curs de rezistenţa materialelor” în Moldova

Însă, după înregistrarea de către Comisia Electorală Centrală de la Chişinău a grupului nostru de iniţiativă, o serie de politicieni, inclusiv unii ce deţin înalte posturi de stat, s-au lansat în declaraţii destul de dure. Ca să vedeţi numai: susţinerea de către Biserică a iniţiativei privind referendumul vizând predarea în şcoli a Bazelor Ortodoxiei prezintă o "problemă" pentru guvern. S-a făcut auzită chiar şi cererea de demitere a IPS Vladimir, mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove.

Într-un articol de ziar, îndreptat împotriva acestei iniţiative, se spune: "Mântuirea sufletului este problema fiecărei persoane, care, indiferent de regimul politic, are dreptul său la opţiune şi, prin urmare, la mântuire".

Vorbă să fie. Cine pe cine lipseşte de dreptul la opţiune? Oare predarea geometriei vă obligă să deveniţi matematician? Oare predarea Bazelor Ortodoxiei vă obligă să mergeţi la biserică? Desigur nu. Aceasta din urmă, pur şi simplu, dă răspunsuri veşnice la nişte întrebări importante, mereu valabile. Să ne amintim de un vers din copilăria noastră: "Un micuţ l-a întrebat pe tata: spune-mi, tată, ce e bine şi ce e rău?" Vom menţiona că răspunsurile la aceste întrebări, în linii mari, sunt aceleaşi în cele mai diferite sisteme religioase. Şi nu numai religioase: să amintim, în context, de aşa-zisul "cod moral" al comuniştilor.

Apropo, nu o fi fiind în aceasta motivul că numeroşi ortodocşi susţin astăzi ideologia comunistă, o ideologie ateistă, în esenţă, împotriva lui Dumnezeu? Nu se explică oare aceasta şi prin faptul că "codul moral" al comuniştilor a fost o tentativă de a se sprijini pe aceeaşi morală? Ce-i drept, fără Dumnezeu. Însă morala fără Dumnezeu nu este funcţională, se dărâmă repede. Se vede că mulţi au fost împinşi spre ortodoxie de chiar propaganda ateistă. Iar aceasta distruge credinţa vie, o transformă într-o credinţă ritualică. Mulţi merg la biserică, cum ar merge la partidul comunist. Din păcate.

Însă, într-un fel sau altul, 80 la sută din populaţia Moldovei se consideră ortodocşi. Orice s-ar spune, ortodoxia ne este cea mai aproape.

Într-o scrisoare către Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, decizia Mitropoliei moldovene, de a susţine iniţiativa desfăşurării unui referendum în chestiunea predării Bazelor Ortodoxiei, este numită "aventură lipsită de principii", "spectacol politic". Ce paradox: politicienii moldoveni de astăzi se grăbesc să-i acuze de imoralitate tocmai pe cei care încearcă să pună în minţile tinerilor bazele moralei. Se dă uitării un vechi şi bine cunoscut poporului adevăr: domnitorii (preşedinţii de stat, guvernele) vin şi se duc, iar Biserica rămâne.

În această chestiune intenţionez, orice ar fi, să merg până la capăt şi în cadrul Constituţiei să desfăşurăm referendumul. Este un aspect important, principial al problemei. Decizia dlui Vl. Filat privind predarea facultativă în şcoli a ortodoxiei, din septembrie curent nu închide tema. Doar desfăşurarea referendumului are o semnificaţie cu mult mai profundă.

Prin referendum noi ne întoarcem la principiul ecumenismului, la ceea fără de care este imposibilă "simfonia puterilor". Deciziile luate la adunările credincioşilor, parohiilor, eparhiilor s-au constituit ca o expresie a voinţei poporului. Acum nu mai trebuie să ne adunăm într-un singur loc pentru a ne exprima dorinţa, căci există şi alte sisteme de comunicare. Însă contează mult principiul. Da, noi alegem nu regele, ci învăţământul pentru copiii noştri. Or, aceasta nu este mai puţin important. Pentru că în caz contrar generaţiile viitoare vor trăi în continuare "fără rege şi fără Dumnezeu".

Cu ajutorul referendumului decizia noastră capătă un caracter naţional, al întregului popor, şi ireversibil. În aceasta media is the message, tehnologia alegerii, a opţiunii, devine ideologie.

Adoptarea deciziei prin referendum transformă poporul într-un subiect al puterii, al autorităţilor, într-un personaj energic al acţiunii, iar decizia guvernului îl lasă ca pe un obiect al puterii, al conducerii de stat. Se încearcă a ţine oamenii cu impresia că cineva acum, ca şi mai înainte, ştie mai bine ce le trebuie lor.

Veţi spune că acestea sunt prea sofisticate, prea complicate pentru ţăranul moldovean. Or, eu consider că trebuie să împărtăşeşti cunoştinţele cu poporul tău. Astfel încât nimeni să nu-l poată îndobitoci. Pentru că ştiinţa este putere. Iar decizia dlui Vl. Filat este, pur şi simplu, jignitoare. Nu pentru mine, ci pentru poporul Moldovei. Despre aceasta însă guvernul, a câta oară, nu vrea să audă.

* Biserica pe fundalul politicii

Voi răspunde la acuzaţiile de politicianism şi imoralitate. Nu văd nimic imoral în faptul că percepţia mea ce trebuie de făcut pentru patrie – o percepere de savant, academician, om de stat bine informat, familiarizat cu secretele geopoliticii regionale şi interregionale şi cu realităţile geoeconomice – coincide cu învăţătura şi interesele Bisericii. Dimpotrivă, eu simt un entuziasm moral, bucurie şi încredere etică. De ce oare oponenţii mei numesc aceasta imoral? Mai curând la mijloc este o glumă neinspirată.

Cuvântul "politică" are două sensuri. Unul negativ, prin care se subînţelege lipsa de principialitate şi venalitatea. Al doilea – este sensul primar, serios, european, care are în vedere contopirea intereselor particulare cu cele comune.

Poate oare avea Bsiserica anumite interese ce trebuie coordonate cu cele comune? Are, desigur. Doar Biserica constă nu numai din evlavioşi, din oameni străini de cele lumeşti, ci şi din oameni cu păcate. Din păcătoşi ce se pocăiesc şi care, de altfel, formează marea majoritate. Hristos, dacă vă amintiţi, a venit nu la cei evlavioşi, ci pentru a-i mântui pe cei păcătoşi. Şi omul cu păcate nu este unul şi acelaşi cu un delincvent, cu un criminal. Este omul care a conştientizat slăbiciunea sa în faţa deşertăciunilor lumeşti, a ispitelor, a nedreptăţilor vieţii. Este omul care doreşte să înveţe a trăi altfel.

Biserica dintotdeauna a adunat la sânul său mai puţin evlavioşi şi numeroşi păcătoşi dornici de a se pocăi. Concomitent, Biserica dintotdeauna a fost un important subiect al gestionării, adesea – unul exemplar – implicat prin parohienii săi în viaţa obştească. Ne întrebăm dacă interesele ei pe fundalul intereselor altor grupuri nu reclamă mai mult respect. Cu toate acestea, mi se reproşează că a prezenta aceste interese la nivel politic ar fi imoral. Nu pot fi de acord şi afirm: pentru mine, aceasta e o mare cinste.

Ce fel de interese mai pot fi? Pe lângă introducerea cursului şcolar Bazele Ortodoxiei, despre necesitatea căreia se vorbeşte începând din anul 1993, mai există o serie de chestiuni uimitor de simple, aproape că rutinare. Am aflat despre ele după ce am lansat iniţiativa referendumului şi am avut o serie de întâlniri cu ierarhii bisericii. De exemplu, în Moldova, ca să vedeţi numai, nu este soluţionată problema asigurării medicale a preoţilor şi a altor clerici. Costul soluţionării este de numai două milioane de lei! Adică, atâta cât costă câteva apartamente cu două camere sau o casă la curte. Oare guvernul republicii chiar nu a putut soluţiona această problemă?

Când am auzit despre aceasta, am decis să dau o mână de ajutor slujitorilor Bisericii, să găsesc aceste mijloace. Nu de unul singur, am tovarăşi de idei bine situaţi – şi în Moldova, şi în alte ţări. Astfel, prin Fundaţia "Patrimonium", am rezolvat problema pentru anul curent. Recunosc, nu este o practică normală. Asemenea cheltuieli trebuie să se aloce de la Buget, şi nu de către fundaţii particulare. Sunt şi alte probleme, nu mai complicate, dar nu mai puţin importante: pensiile preoţilor, statutul parohiilor etc.

* Aşa să ne ajute Dumnezeu!

În procesul unor negocieri şi discuţii, mi-a devenit clar că acest set de probleme poate fi soluţionat în cadrul unui proiect politic. După ce CEC a pus în seama grupului de iniţiativă pe care îl conduc răspunderea pentru colectarea semnăturilor în favoarea desfăşurării referendumului, au început să mi se adreseze şi alte grupuri de iniţiativă. Ele reprezintă multe alte categorii importante ale societăţii moldoveneşti, ale căror probleme de asemenea necesită discutarea de către întregul popor şi soluţionarea lor politică.

Doar o simplă enumerare a acestor probleme va conduce pe orice om cu simţire civică la concluzia: fără participarea la alegerile parlamentare, prezidenţiale, locale; fără un proiect politic, ele nu vor putea fi soluţionate.

În prezent, tovarăşii mei de idei discută asupra unor forme concrete de realizare a unui asemenea proiect. În iunie curent am luat decizia de a conduce "umaniştii creştini" – un partid politic apropiat mie. În etapa dată aceasta va fi suficient pentru a organiza o mişcare obştească de proporţii. Există şi un plan de perspectivă privind amplificarea ei.

Şi există ceva deosebit de principal: o viziune clară asupra acelor căi care ne pot conduce spre edificarea unui stat de tip principial nou, altfel decât Moldova de astăzi. A unui stat ce ar alege un vector deosebit al dezvoltării şi care ar folosi potenţialul pe care politicienii actuali pur şi simplu nu-l văd. Un stat cu o conştiinţă socială deosebită, cu un climat spiritual şi aspiraţii deosebite. Un stat ce-şi păstrează suveranitatea şi identitatea naţională, ca şi mai înainte balansând între Rusia şi Europa, dar trăgând maximum de profit economic din această situaţie.

Sincer să fiu, eu nu sunt excesiv de fascinat nici de Europa, nici de Rusia. Pur şi simplu, iau de la ei ceea ce ne poate fi nouă util. Gazele sau abordarea, înţelegerea ideii naţionale în epoca globalizării, sau cuvântul «расхристанный», cu referire la cei descreştinaţi. Iar dacă ruşii ne vor da tot atâtea burse cât ne dau românii, întreaga noastră ţară va obţine studii pe banii lor.

Nu sunt excesiv de fascinat nici de Europa, nici de Rusia. Pur şi simplu, iau de la ei ceea ce ne poate fi nouă util. Gazele sau abordarea, înţelegerea ideii naţionale în epoca globalizării.

Mai amănunţit îmi voi expune concepţia despre viitorul Moldovei în articolele ce vor urma. Va fi vorba despre o nouă structură economică, despre miza pecială pusă pe învăţământ, despre noile relaţii dintre cetăţeni / popor şi stat.

Cu o populaţie de trei milioane oameni, noi putem efectua uşor trecerea de la statul birocratic la cel participativ. O astfel de trecere în imensa Rusie, în principiu, este imposibilă. Pe când noi, în Moldova, putem pune uşor statul în serviciul cetăţenilor. La scara noastră este elementar a crea un climat favorabil spiritului şi iniţiativelor de întreprinzător. Spun aceasta cu toată răspunderea. Dar este necesară o concepţie adecvată. Sunt necesare cunoştinţe şi forţe. Imaginaţie şi voinţă.

O miză specială trebuie pusă pe învăţământ – în particular, pe învăţământul ortodox. Aceasta ne va oferi încă o prioritate concurenţială. Tineretul Moldovei, astăzi, este cu mult mai bine instruit decât cel din Rusia sau din România, căci îşi spune cuvântul factorul intersectării a două culturi. În plus, tineretul nostru este mai solicitat. Anume el va duce în Europa valorile ortodoxe, iar în Rusia – metodologia şi rigoarea principiilor occidentale.

Iar problema corupţiei noi nu vom rezolva-o prin arestări, ci prin spovedanii.

Iar problema corupţiei noi nu vom rezolva-o prin arestări, ci prin spovedanii.

Astfel – în linii mari – văd eu viitorul Moldovei. Intenţionez, sunt dispus să pun la contribuţie toate forţele şi cunoştinţele ca această concepţie să fie realizată.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

* În loc de epilog

Eu prevăd că după apariţia acestui articol, oponenţii mă vor acuza neapărat că scrierea mea este puţin accesibilă cititorilor de rând. Dar eu cred că ei subapreciază aceşti cititori.

Totodată, nu pot să nu mărturisesc: articolul se adresează, în primul rând, elitelor din republică. Elitelor economice, de întreprinzători, de creaţie, manageriale, ştiinţifice. În fine, acelei părţi a elitei politice care – în pofida deceniilor de haos şi stagnare intelectuală – au păstrat simţul etico-moral şi capacitatea perceperilor obiective. Avem în republică mulţi asemenea oameni. Pe mulţi îi cunosc. Şi a discuta cu ei la modul serios despre probleme serioase este posibil numai în limbajul acestor probleme. Fără a simplifica ceva.

Pentru a găsi ieşire din impasul în care ne aflăm astăzi, noi trebuie să regândim problemele ţării noastre la nivelul cuvenit. La nivelul filosofiei politice şi al axiomaticii religioase. La nivelul unor modele economice – discursive, complicate. În caz contrar, vom rămâne mult şi bine acolo unde ne aflăm astăzi.

Cei care nu doresc Moldovei o istorie nouă, vor spune că elitele din ţările postsovietice nu mai sunt capabile să înţeleagă formule şi o limbă atât de complicate. Afirm că nu este aşa. În Moldova sunt oameni capabili să gândească şi să vorbească în această limbă. Acestor oameni le aparţine viitorul. Ei sunt cei care au înţeles lucrurile şi vor lămuri mai multe celor care nu au înţeles totul. Eu însumi voi face aceasta ori de câte ori va fi nevoie – în articolele mele viitoare.

Împreună vom reuşi în toate.

În încheierea acestui articol aş vrea să citez un exemplu grăitor despre felul cum se realizează trecerea de la ideologia naţională – la cea corporativă. Căci, într-un fel sau altul, vom ajunge la aceasta. Succesul unei ţări este determinat de succesul corporaţiilor ei.

Am spus-o şi repet: nu sunt excesiv de fascinat de Rusia. Dar eu consider că trebuie să luăm de la ea ceea ce ne poate fi util: gaze, anumite cuvinte, abordarea, înţelegerea ideii naţionale în epoca globalizării. Şi dacă este posibil – şi algoritmul prin care businessul adaptează această idee.

Mai jos este prezentată formularea ideologiei corporative de către o organizaţie din Rusia, ţară ce îmbină cu succes experienţa naţională cu cea din Occident. Este un exemplu formidabil cum principiile expuse în acest articol pot fi adecvate businessului.

Şi mai este o dovadă că ruşii sunt deja mai aproape de Europa decât noi.

Cred că aceasta trebuie să ne mobilizeze.

Valeriu PASAT,
doctor habilitat în istorie, membru corespondent al AŞM



* * *


"Noi suntem o organizaţie în dezvoltare dinamică, ce se află mereu în căutarea unor noi scopuri şi rosturi ale activităţii sale.

Totodată, o serie de principii şi valori, care determină direcţia căutărilor şi dezvoltării noastre, sunt pentru noi statornice, ferme, de neclintit.

Eficacitatea

Am aspirat şi vom aspira mereu spre o eficacitate maximală a dezvoltării noastre. Organizaţia este datoare să asigure venituri acţionarilor, remunerare – colaboratorilor şi resurse pentru dezvoltare a propriei infrastructuri. Balanţa între aceste componente se determină de către viziunea asupra viitorului nostru ca unul dintre liderii incontestabili ai pieţei.

Spiritul de lider

Noi propunem clienţilor numai produse şi servicii de calitate aleasă. Nu ne convine să fim pe plan secund. Noi dorim să fim pionieri, deschizători de drumuri, lideri incontestabili în sfera noastră. Aceasta se referă nu numai la elaborarea produselor şi acordarea serviciilor, dar şi la punerea la punct a proceselor interne.

Transparenţa

Am obţinut transparenţa activităţii noastre şi intenţionăm să o menţinem şi pe viitor – atât în munca cu clienţii, cât şi în interiorul organizaţiei. Noi considerăm că sinceritatea maximum posibilă cu clientul, caracterul obiectiv la aprecierea situaţiei şi propunerea unor soluţii cu adevărat funcţionale devin astăzi prioritatea concurenţială cea mai importantă. Noi considerăm că o claritate maximală în ceea ce priveşte exigenţele faţă de subdiviziuni şi anumiţi colaboratori din organizaţie, în ceea ce priveşte criteriile ce determină valoarea remunerărilor şi evoluţia în carieră, constituie o chezăşie importantă a vitalităţii noastre.

Responsabilitatea

Noi declarăm prioritar principiul înaltei responsabilităţi. Aceasta vizează responsabilitatea organizaţiei faţă de clienţi şi colaboratori. La fel, răspunderea colaboratorilor faţă de organizaţie şi a unuia faţă de altul. Responsabilitate pentru fiecare cuvânt rostit. Insistăm asupra faptului ca orice obligaţie asumată – fie faţă de client, fie faţă de coleg –, orice promisiune făcută în scris sau prin viu grai trebuie îndeplinită necondiţionat.

Pozitivismul

Noi ne percepem activitatea nu numai ca o modalitate de a ne asigura un nivel de trai demn, în prezent, dar şi ca pe un model al viitorului. Modelul unei lumi în care ne-am dori să trăim. Al unei lumi ce ne va permite să explorăm întregul nostru potenţial, să atingem scopurile dezvoltării individuale. Al unei lumi în care sunt posibile creaţia şi încrederea. Al unei lumi pe care o creăm noi înşine şi care, interacţionând cu realitatea înconjurătoare, o face mai bună".