Nume
Parola
Vizualizări: 2195
Satele Ialpujeni, Floriţoaia Veche şi Vulcăneşti au fost declarate cele mai active comunităţi în cadrul campaniei “Ajută-l să crească OM MARE!”
Chişinău, 26 Mai 2010 — Ministerul Educaţiei şi Compania „Moldcell” au premiat învingătorii concursului pentru cele mai active echipe comunitare, directori de grădiniţe şi primari din Republica Moldova pentru promovarea valorilor educaţiei pentru toţi copiii.

La eveniment au participat Leonid BUJOR, Ministrul Educaţiei, Rodica Verbeniuc, şefa secţiei comunicări corporative a companiei „Moldcell”, cinci primari, 10 directori de grădiniţe, asistenţi sociali şi consilieri locali.

Concursul „Cea mai activă echipă comunitară” este parte a Campaniei „Ajută-l să crească OM MARE!”, realizată în cadrul Proiectului „Educaţie pentru Toţi – Iniţiativă de Acţiune Rapidă”. Concursul s-a desfăşurat în perioada septembrie 2009 – aprilie 2010 şi a avut ca scop includerea în grădiniţe a copiilor din familii dezavantajate.

Ministrul Educaţiei, Leonid BUJOR, a mulţumit tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect şi a rezultatelor obţinute datorita grantului oferit în două tranşe de Fondul Catalitic, în valoare totală de 8,8 mln dolari SUA. „Ne dorim ca Republica Moldova să poată beneficia şi de cea de-a treia tranşă a proiectului, pentru a putea realiza mai multe în domeniul accesului la educaţie timpurie a copiilor din familii dezavantajate", a menţionat ministrul Leonid BUJOR.

Pentru realizări deosebite în asigurarea accesului la educaţie timpurie copiilor din familii dezavantajate au fost oferite următoarele premii:

• Compania „Moldcell” a oferit Trei Premii Mari pentru locul I, II şi III sub formă de echipamente staţii sonorizare „Panasonic”, ce includ fiecare: DVD player, radio, amplificator, 5 boxe şi 2 microfoane. Echipamentul este multifuncţional şi poate fi folosit ca şi coloană de sonorizare în interior şi în exterior, dar poate fi conectat şi la karaoke. Seturi de CD cu muzică pentru copii.

• Ministerul Educaţiei a oferit 16 diplome speciale: Diploma de gradul I, II şi III şi 13 diplome de merit.

• Revista „ODORAŞ” a oferit 10 seturi-colecţie a câte 13 reviste fiecare.

• OWH TV Studio a oferit grădiniţelor seturi CD cu muzică pentru copii şi DVD cu filmul „Ajuta-l să crească OM MARE!”.

Premianţii Concursului „Cea mai activă echipă comunitară”:

• Premiul I şi Diploma de gradul I – echipa comunitară din satul Ialpujeni, raionul Cimişlia.
• Premiul II şi Diploma de gradul II – evchipa din satul Floriţoaia Veche, raionul Ungheni.
• Premiul III şi Diploma de gradul III – echipa din satul Vulcăneşti, raionul Nisporeni.

Diplome de merit au primit 7 echipe din:
s. Pecişte, r. Rezina
s. Cotiujeni, r. Briceni
s. Condriţa, mun. Chişinău
s. Pănăşeşti, r. Străşeni
s. Copanca, r. Căuşeni
s. Chişcăreni, r. Sîngerei
or. Nisporeni,

Ministrul Educaţiei a mai oferit Diplome de merit celor şase reprezentanţi ai Administraţiei Publice Locale participanţi la eveniment:

• Vasile Bîtcă, viceprimar de Nisporeni
• Tudor Bivol, primarul satului Pecişte, raionul Rezina
• Vasile Fodea, primarul comunei Pănăşeşti, raionul Străşeni
• Margareta Baban, primarul comunei Floriţoaia Veche, raionul Ungheni
• Mihai Ursu, primarul satului Cotiujeni, raionul Briceni
• Eugenia Moroşan, asistent social, satul Cotiujeni, raionul Briceni.

Aceasta este a doua ediţie a concursului şi tot pentru a doua oară premiile vin din partea companiei „Moldcell” în cadrul unui parteneriat de lungă durată, iniţiat cu 3 ani în urmă de operator şi Ministerul Educaţiei. Pe parcursul anului 2009 colaborarea cu „Moldcell” a avut ca rezultat organizarea unei serii de evenimente comunitare cu genericul „Ne jucăm şi creştem OAMENI MARI”, inclusiv în două din cele trei localităţi câştigătoare ale concursului – Ialpujeni (Cimişlia) şi Vulcăneşti (Nisporeni).

În aceste 10 localităţi premiate astăzi, merg la grădiniţă şi sunt scutiţi de plata pentru alimentaţie 227 copii din familii dezavantajate.

* * *
Proiectul „Educaţie pentru Toţi – Iniţiativă de Acţiune Rapidă” este realizat din sursele unui grant oferit Republicii Moldova de Fondul Catalitic. Grantul este administrat de Banca Mondială, iar activităţile proiectului sunt implementate, cu asistenţa UNICEF, de Ministerul Educaţiei.

Rezultate ale Proiectului: Timp de ultimii 3 ani s-a făcut o investiţie de 8,8 mln dolari SUA în revigorarea instituţiilor preşcolare. Au fost renovate 65 de instituţii preşcolare, dotate – 410 instituţii. Au fost create cca 3250 locuri noi în grădiniţe şi cca 230 locuri noi de muncă pentru cadrele didactice.

* * *
Aurelia Guzun,
Specialist în comunicare şi mobilizare comunitară,
Proiectul Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova „Educaţie pentru Toţi – Iniţiativă de Acţiune Rapidă”
Piaţa Marii Adunări Naţionale, 1
MD-2033, Chişinău, Republica Moldova
Tel.: 23.38.97, Fax: 23.31.39
Web: www.prescolar.edu
E-mail: efafti@edu.md, educatie.pentru.toti@gmail.com