Nume
Parola
Vizualizări: 2335
IDIS „Viitorul” invită jurnaliştii la lansarea oficială a proiectului european „Dezvoltarea şi promovarea unui climat mediatic modern în Republica Moldova”
18 Mai 2010 — IDIS „Viitorul” va lansa miercuri, 19 mai 2010, ora 11:00, proiectul european „Dezvoltarea şi promovarea unui climat mediatic modern în Republica Moldova”. La eveniment va participa ES dl Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova.

Lansarea va avea loc în sala de conferinţe a IDIS „Viitorul”, et. 2, situată pe str. Iacob Hîncu 10/1. La eveniment sunt invitaţi jurnalişti, dar şi reprezentanţi ai ONG-urilor media, organizaţiilor internaţionale.

Proiectul european „Dezvoltarea şi promovarea unui climat mediatic modern în Republica Moldova” îşi propune să contribuie la facilitarea libertăţii de exprimare a tuturor cetăţenilor prin acordarea posibilităţii de a-şi prezenta ideile prin intermediul unui mediu deschis şi transparent. Printre activităţile sale, menţionăm doar elaborarea unei Strategii de dezvoltare a sectorului media, semnarea unui Acord de Neimplicare în Politica Editorială a Mass-media de către politicieni, dar şi o campanie de promovare a libertăţii de exprimare.