Nume
Parola
Vizualizări: 4150
PDM edifică o națiune plină de optimism
Chișinău, 14 Mai 2010 — Familia este piatra de temelie a unei societăți moderne. O familie puternică înseamnă o națiune optimistă. De Ziua Familiei PDM atrage atenția asupra rolului legăturilor dintre părinţi şi copii pentru viitorul Moldovei. Părinţii sunt cei care cel mai mult contribuie la formarea personalității copilului, ajutându-l să capete deprinderile de care are nevoie pentru a reuşi în viaţă şi curajul pentru a-şi realiza visele. Noi suntem ferm convinși că timpul pe care îl petrecem împreună cu copii cultivă în cei mici valori care îi vor ajuta mai târziu la făurirea unei țări mai bune.

Anul acesta Ziua Familiei se desfășoară sub sloganul "Impactul migraţiei asupra familiilor din întreaga lume". Această problem este, din păcate, foarte actuală pentru Moldova. Ne doare să știm că mii de copii din țara noastră sunt privați de părinți. Ne doare și mai mult faptul că orfani devin copii ai căror părinți sunt plecați în căutarea unui loc de muncă bine plătit.

Vrem să vă asigurăm că Partidul Democrat din Moldova lucrează pentru ca tot mai mulți copii să crească alături de mamele lor, pentru familii puternice și o națiune plină de optimism.