Nume
Parola
Vizualizări: 3052
Parlamentari de la Chişinău în Riigikogu, legislativul Estoniei, 10-15 mai 2010
Tallinn - Chişinău, 13 Mai 2010 — Programele de susţinere a familiei şi de stimulare a natalităţii, reforma sistemului de pensionare, care a fost realizată în Estonia cu un deceniu în urmă şi are deja efecte pozitive – acestea sunt câteva dintre subiectele discutate de Preşedinta Comisiei Parlamentare Protecţie Socială, Sănătate şi Familie, Liliana Palihovici, şi alţi cinci deputaţi moldoveni în timpul vizitei pentru schimb de experienţă în legislativul de la Tallinn, Riigikogu, ce se desfăşoară între 10 şi 15 mai 2010.

Delegaţia parlamentară a Republicii Moldova a avut, marţi, întrevederi cu Preşedinta Parlamentului Estoniei, Ene Ergma, cu Preşedintele Comisie Parlamentare pentru Protecţie Socială, Urmas Reinsalu, şi cu Ministrul estonian al Afacerilor Sociale, Hanno Pevkur.

Deputaţii moldoveni au fost interesaţi, de asemenea, de experienţa Estoniei de dezvoltare a sistemului de asistenţă socială pentru persoanele sărace, iar pe agenda discuţiilor s-a aflat şi viitoarea întâlnire dintre Miniştrii Protecţiei Sociale din Estonia şi Republica Moldova, din toamna acestui an, pentru negocierea şi semnarea unui acord de cooperare moldo-estonian în domeniul social.