Nume
Parola
Vizualizări: 2756
Buletinul electronic „EDUCAŢIE pentru TOŢI”, Nr. 6, aprilie 2010
Chişinău, 4 Mai 2010 — Buletinul informativ al Proiectului Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova „EDUCAŢIE PENTRU TOŢI – Iniţiativă de Acţiune Rapidă” / Nr. 6, aprilie 2010.

Proiectul „Educaţie pentru Toţi” în Moldova repară grădiniţe, le dotează cu materiale didactice, cărţi, jucării, mobilier şi terenuri de joc, instruieşte cadre didactice şi administrative şi elaborează documente de politici educaţionale.

Proiectul „Educaţie pentru Toţi – Iniţiativă de Acţiune Rapidă” este realizat din sursele unui grant oferit Republicii Moldova de Fondul Catalitic. Grantul este administrat de Banca Mondială, iar activităţile proiectului sunt implementate de Ministerul Educaţiei cu asistenţa UNICEF.

Subiectele ediţiei din aprilie 2010:

• LEONID BUJOR, MINISTRUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA: „Acum, când se văd realizările noastre comune, inclusiv în educaţia timpurie, vedem ce mai este de făcut şi dorim să continuăm Iniţiativa de Acţiune Rapidă în Educaţia pentru Toţi”.

• „TOT SATUL MĂ AJUTĂ SĂ CRESC OM MARE!”: Evenimentul comunitar de inaugurare a grădiniţei renovate din satul Pănăşeşti, Străşeni, a reunit, la 26 martie 2010, toţi partenerii Iniţiativei de Acţiune Rapidă în Educaţia pentru Toţi în Moldova: Ministerul Educaţiei, comunitatea locală şi administraţia raională, reprezentanţi ai UNICEF şi Băncii Mondiale.

• ALTE PATRU GRĂDINIŢE VOR FI RENOVATE ÎN MOLDOVA. Alte patru grădiniţe din ţară vor deveni beneficiare ale lucrărilor de renovare în cadrul Proiectului „Educaţie pentru Toţi – Iniţiativă de Acţiune Rapidă”. Cele patru grădiniţe de copii – din satul Cucuruzeni, raionul Orhei; s. Corlăteni, r. Râşcani; s. Ulmu, r. Ialoveni; şi s. Crihana Veche, r. Cahul – au fost selectate la propunerea Grupului Consultativ al Proiectului pentru a valorifica integral mijloacele financiare din grantul Fondului Catalitic, destinate reabilitării instituţiilor preşcolare.

• PARTENERIATE CU ADMINISTRAŢIILE PUBLICE LOCALE ÎN ASIGURAREA ACCESULUI LA EDUCAŢIE TIMPURIE PENTRU TOŢI COPIII. În timp ce managerii de grădiniţe sunt preocupaţi, în principal, de calitatea procesului educaţional, responsabilitatea pentru asigurarea condiţiilor adecvate – reparaţii, apă, canalizare, energie, încălzire, dotări, alimentaţie – revine primăriilor, consiliilor locale şi raionale. Câteva exemple de implicare responsabilă a administraţiilor publice locale în soluţionarea acestor probleme sunt prezentate în continuare.

• ŞIPOTENI, HÂNCEŞTI: DE LA UN CENTRU COMUNITAR LA UN CENTRU EDUCAŢIONAL AL ÎNTREGULUI SAT. La Şipoteni, Hânceşti, în cadrul Proiectului „Educaţie pentru Toţi”, a fost dotat un Centru de educaţie timpurie, pe care primăria l-a dezvoltat într-un Centru educaţional al întregului sat.

• BRĂTIANOVCA, HÂNCEŞTI: „DACĂ NU ESTE ŞCOALĂ, SĂ FACEM MĂCAR GRĂDINIŢA SĂ FIE FRUMOASĂ”. La grădiniţa din satul Brătianovca, raionul Hânceşti, a fost deja pavată calea pentru primirea materialelor didactice şi jucăriilor în cadrul Proiectului „Educaţie pentru Toţi”.

• CĂUŞENI: RESPONSABILITATEA APL PENTRU REPARAŢIILE CAPITALE ALE GRĂDINIŢELOR. „Grădiniţele din raion au nevoie nu doar de reparaţii curente, dar şi de reparaţii capitale”, au afirmat reprezentanţii administraţiei publice din raionul Căuşeni la întâlnirea pe care au avut-o cu angajaţii grădiniţei nr. 2 din oraş.

• SOLUŢIONAREA PROBLEMEI APROVIZIONĂRII CU APĂ LA GRĂDINIŢA DIN PĂNĂŞEŞTI, STRĂŞENI. La Pănăşeşti, raionul Străşeni, este puţină apă – la fel ca în multe alte localităţi din Moldova. Această problemă a afectat şi funcţionarea grădiniţei recent renovate din Pănăşeşti, însă comunitatea a reuşit să rezolve repede această dificultate.

• VIZITA DE MONITORIZARE A ECHIPEI BĂNCII MONDIALE ŞI UNICEF. O echipă a Băncii Mondiale şi UNICEF s-a aflat într-o vizită de monitorizare la trei instituţii preşcolare din Moldova: satul Stejăreni, raionul Străşeni, satul Vulcăneşti, r. Nisporeni, şi oraşul Nisporeni. Echipa a fost condusă de Mariana Doina MOARCAŞ, Coordonator Superior de Proiecte, Oficiul Băncii Mondiale din Bucureşti, Lider al Echipei Proiectului „Educaţie pentru Toţi”. Din echipa de monitorizare au făcut parte, de asemenea, Ala PÎNZARI, Coordonator de Proiecte Educaţie şi Sănătate la Banca Mondială în Moldova, Larisa VÎRTOSU, Coordonator Program Dezvoltare Timpurie a Copilului, UNICEF, şi Lia SCLIFOS, Coordonator al Proiectului „Educaţie pentru Toţi”.

• GHIDUL CONDUCĂTORULUI UNITĂŢII ADMINISTRATIV-TERITORIALE PENTRU CREAREA CENTRELOR COMUNITARE DE DEZVOLTARE TIMPURIE. Un Ghid al conducătorului unităţii administrativ-teritoriale pentru crearea Centrelor Comunitare de Dezvoltare Timpurie a fost editat, recent, la Chişinău, în cadrul Proiectului „Educaţie pentru Toţi”.

• EDUCAŢIE PENTRU TOŢI ÎNSEAMNĂ EDUCAŢIE INCLUZIVĂ: GRĂDINIŢA INCLUZIVĂ DIN ORAŞUL NISPORENI. În 2007, datorită Proiectului „Educaţie pentru Toţi”, în grădiniţă „Povestea” din oraşul Nisporeni au fost încadraţi primii 9 copii cu nevoi speciale. Acum la grădiniţă merg 29 copii cu nevoi speciale – toţi copiii cu nevoi speciale din cartier.

• O ALTĂ VIAŢĂ PENTRU DARIANA ŞI PENTRU EDUCATOAREA EI. Dariana este o fetiţă de 6 ani din oraşul Nisporeni, diagnosticată cu Sindromul Down, retard psihomotor şi strabism congenital. Acum ea merge la grădiniţă, iar în noiembrie 2009, Dariana a fost protagonista unui reportaj la radio „Europa Liberă”, intitulat „Picii de la „Povestea”: Integrarea unor copii cu nevoi speciale într-o grădiniţă obişnuită”.

• GRĂDINIŢA INCLUZIVĂ DIN ORAŞUL CRIULENI. La Criuleni funcţionează acum grădiniţa incluzivă „Spicuşor”, în cadrul căreia a fost creat un Centru de reabilitare pentru copii cu nevoi speciale de vârstă preşcolară.

• VALIDAREA DE VÂRSTĂ A STANDARDELOR DE ÎNVĂŢARE ŞI DEZVOLTARE A COPILULUI DE 0-7 ANI. În Republica Moldova a început procesul de validare de vârstă a Standardelor de învăţare şi dezvoltare a copilului de 0-7 ani.

• CURRICULA PENTRU FORMARE INIŢIALĂ ŞI FORMARE CONTINUĂ ÎN DOMENIUL EDUCAŢIEI TIMPURII ESTE APRECIATĂ DE SPECIALIŞTI. În perioada 15-23 martie 2010, la Chişinău şi Bălţi, au avut loc atelierele de prezentare a Curricula pentru formare iniţială şi formare continuă a cadrelor didactice din domeniul educaţiei timpurii şi a Ghidurilor metodologice aferente, elaborate în cadrul Proiectului „Educaţie pentru Toţi – Iniţiativă de Acţiune Rapidă”.

• PERSONALITĂŢI DIN MOLDOVA PLEDEAZĂ ÎN FAVOAREA EDUCAŢIEI TIMPURII. Două personalităţi din lumea sportului şi a muzicii, originare din raionul Străşeni – Ion DOSCA şi Tudor UNGUREANU – s-au alăturat partenerilor Iniţiativei de Educaţie pentru Toţi în Moldova, pentru a promova, cu ocazia unui recent eveniment comunitar, importanţa educaţiei timpurii.

• MASS-MEDIA DEVIN UN PROMOTOR AL MESAJELOR „EDUCAŢIEI PENTRU TOŢI”. Revista pentru părinţi „Odoraş” consemnează, în ediţia sa din aprilie 2010, renovarea unei noi grădiniţe în cadrul Proiectului „Educaţie pentru Toţi”, iar revista „ONU în Moldova”, editată de Reprezentanţa Naţiunilor Unite, scrie în nr. 1 (42) despre integrarea unui copil cu nevoi speciale într-un centru de reabilitare, deschis prin contribuţia Ministerului Educaţiei şi a partenerilor săi locali şi internaţionali.

* * *

Proiectul „Educaţie pentru Toţi – Iniţiativă de Acţiune Rapidă” face parte din FAST TRACK INITIATIVE, care reprezintă un parteneriat global în asigurarea educaţiei pentru toţi.

Proiectul Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova „Educaţie pentru Toţi – Iniţiativă de Acţiune Rapidă”
Piaţa Marii Adunări Naţionale, 1
MD-2033, Chişinău, Republica Moldova
Tel.: 23.38.97, Fax: 23.31.39
Web: www.prescolar.edu
E-mail: efafti@edu.md,
educatie.pentru.toti@gmail.com


NEWSLETTER OF THE EDUCATION FOR ALL – FAST TRACK INITIATIVE PROJECT / NO 6, APRIL 2010

Newsletter of the EDUCATION FOR ALL – Fast Track Initiative Project implemented by the Ministry of Education / No 6, April 2010.

The EDUCATION FOR ALL – Fast Track Initiative Project is realized given a grant offered to the Republic of Moldova by the Catalytic Fund. The grant is administrated by the World Bank and the Project activities are implemented by the Ministry of Education, assisted by UNICEF.

Kindergartens are renovated, are offered didactic materials, books, toys, furniture and playgrounds, teaching and administrative staff are trained and education policies are developed under the Education for All – Fast Track Initiative Project in Moldova.
Contents:

• LEONID BUJOR, THE MINISTER OF EDUCATION OF THE REPUBLIC OF MOLDOVA: “NOW, WHEN OUR JOINT ACHIEVEMENTS CAN BE SEEN, INCLUSIVELY IN THE FIELD OF EARLY EDUCATION, WE SEE WHAT STILL NEEDS TO BE DONE AND WE WISH TO CONTINUE THE FAST TRACK INITIATIVE IN EDUCATION FOR ALL”.

• “THE WHOLE VILLAGE HELPS ME BECOME A GREAT PERSONALITY!”

• OTHER FOUR KINDERGARTENS SHALL BE RENOVATED IN MOLDOVA.

• PARTNERSHIPS WITH LOCAL PUBLIC ADMINISTRATIONS IN ENSURING ACCESS TO EARLY EDUCATION FOR ALL CHILDREN.

• SIPOTENI, HANCESTI: FROM A COMMUNITY CENTRE TO AN EDUCATIONAL CENTRE FOR THE ENTIRE VILLAGE.

• BRATIANOVCA, HANCESTI: “IF THERE IS NO SCHOOL, LET’S AT LEAST MAKE THE KINDERGARTEN LOOK NICE”.

• CAUSENI: THE RESPONSIBILITY OF LPA FOR CAPITAL RENOVATIONS OF KINDERGARTENS.

• SOLVING THE WATER PROBLEM AT THE KINDERGARTEN FROM PANASESTI, STRASENI.

• MONITORING VISIT OF THE WORLD BANK AND UNICEF TEAM.

• GUIDE ON EARLY DEVELOPMENT COMMUNITY CENTRES ESTABLISHMENT AIMED FOR THE TERRITORIAL-ADMINISTRATIVE UNIT’S HEAD.

• EDUCATION FOR ALL MEANS INCLUSIVE EDUCATION.

• INCLUSIVE KINDERGARTEN FROM THE TOWN OF NISPORENI.

• A DIFFERENT LIFE FOR DARIANA AND FOR HER EDUCATOR.

• INCLUSIVE KINDERGARTEN FROM CRIULENI TOWN.

• AGE VALIDATION OF LEARNING AND DEVELOPMENT STANDARDS FOR CHILDREN AGED 0-7 YEARS.

• CURRICULA FOR THE INITIAL AND CONTINUOUS TRAINING IN THE FIELD OF EARLY EDUCATION IS APPRECIATED BY SPECIALISTS.

• PERSONALITIES FROM MOLDOVA PLEAD IN FAVOR OF EARLY EDUCATION.

• MASS-MEDIA ARE BECOMING PROMOTERS OF EDUCATION FOR ALL MESSAGES.

* * *

“Education for All – Fast Track Initiative” Project in Moldova is part of FAST TRACK INITIATIVE, which is a global partner to insure education for all.

EDUCATION FOR ALL – Fast Track Initiative Project implemented by the Ministry of Education
1, Piaţa Marii Adunări Naţionale, MD-2033, Chişinău, Republic of Moldova
Tel.: 23.38.97
Fax: 23.31.39
Web: www.prescolar.edu.md
E-mail: efafti@edu.md,
educatie.pentru.toti@gmail.com


ИНФОРМАЦИОННЫЙ БЮЛЛЕТЕНЬ ПРОЕКТА «ОБРАЗОВАНИЕ ДЛЯ ВСЕХ – ИНИЦИАТИВА БЫСТРОГО ДЕЙСТВИЯ» / №. 6, АПРЕЛЬ 2010 ГОДА

Информационный бюллетень Проекта Министерства Просвещения Республики Молдова «ОБРАЗОВАНИЕ ДЛЯ ВСЕХ – Инициатива быстрого действия» / №. 6, апрель 2010 года.

Проект «ОБРАЗОВАНИЕ ДЛЯ ВСЕХ – Инициатива быстрого действия» реализуется за счет средств гранта, предоставленного Республике Молдова Каталитическим фондом. Грантом управляет Всемирный банк, а мероприятия Проекта выполняются Министерством просвещения при поддержке ЮНИСЕФ.

Проект «Образование для всех» в Молдове включает обновление (капитальный ремонт) детских садов, обеспечение дидактическим материалом, книгами, игрушками, мебелью и игровыми площадками, а также обучение педагогических и менеджерских кадров и разработку документов образовательных политик.

Содержание:

• МИНИСТР ПРОСВЕЩЕНИЯ РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА ЛЕОНИД БУЖОР: «Сейчас, когда ощутимы наши совместные достижения, в том числе в области раннего воспитания, легче разобраться, что еще нужно сделать, и становится очевидной необходимость продолжения Инициативы быстрого действия в Образовании для всех».

• «ВСЕ СЕЛО ПОМОГАЕТ МНЕ ВЫРАСТИ БОЛЬШИМ ЧЕЛОВЕКОМ!»

• ЕЩЕ ЧЕТЫРЕ ДЕТСКИХ САДА БУДУТ ОБНОВЛЕНЫ В МОЛДОВЕ.

• ПАРТНЕРСТВО С ОРГАНАМИ МЕСТНОГО ПУБЛИЧНОГО УПРАВЛЕНИЯ ДЛЯ ОБЕСПЕЧЕНИЯ ДОСТУПА К РАННЕМУ ВОСПИТАНИЮ ВСЕМ ДЕТЯМ.

• ШИПОТЕНЬ, ХЫНЧЕШТЬ: ОТ ОБЩЕСТВЕННОГО ЦЕНТРА К УЧЕБНОМУ ЦЕНТРУ ДЛЯ ВСЕГО СЕЛА.

• БРЭТИЯНОВКА, ХЫНЧЕШТЬ: «ЕСЛИ НЕ ШКОЛУ, ТО ХОТЯ БЫ КРАСИВЫЙ ДЕТСКИЙ САД СДЕЛАЕМ».

• КЭУШЕНЬ: ОТВЕТСТВЕННОСТЬ МЕСТНОЙ ПУБЛИЧНОЙ ВЛАСТИ ЗА КАПИТАЛЬНЫЙ РЕМОНТ ДЕТСКИХ САДОВ.

• РЕШЕНИЕ ПРОБЛЕМЫ ВОДОСНАБЖЕНИЯ ДЕТСКОГО САДА СЕЛА ПЭНЭШЕШТЬ, СТРЭШЕНЬ.

• МОНИТОРИНГОВЫЙ ВИЗИТ ГРУППЫ ВСЕМИРНОГО БАНКА И ЮНИСЕФ.

• СПРАВОЧНИК РУКОВОДИТЕЛЯ ОРГАНОВ МЕСТНОГО САМОУПРАВЛЕНИЯ ПО СОЗДАНИЮ ЦЕНТРА РАННЕГО РАЗВИТИЯ ДЕТЕЙ.

• «ОБРАЗОВАНИЕ ДЛЯ ВСЕХ» ОЗНАЧАЕТ ИНКЛЮЗИВНОЕ ОБРАЗОВАНИЕ.

• ИНКЛЮЗИВНЫЙ ДЕТСКИЙ САД ГОРОДА НИСПОРЕНЬ.

• ДРУГАЯ ЖИЗНЬ ДЛЯ ДАРИАНЫ И ЕЕ ВОСПИТАТЕЛЬНИЦЫ.

• ИНКЛЮЗИВНЫЙ ДЕТСКИЙ САД ГОРОДА КРИУЛЕНЬ.

• ВОЗРАСТНАЯ ВАЛИДАЦИЯ СТАНДАРТОВ ОБУЧЕНИЯ И РАЗВИТИЯ ДЕТЕЙ В ВОЗРАСТЕ 0-7 ЛЕТ.

• КУРРИКУЛУМ ИСХОДНОГО И НЕПРЕРЫВНОГО ФОРМИРОВАНИЯ В ОБЛАСТИ РАННЕГО ВОСПИТАНИЯ ОЦЕНИВАЮТ СПЕЦИАЛИСТЫ.

• ВЫДАЮЩИЕСЯ ЛИЧНОСТИ МОЛДОВЫ ВЫСТУПАЮТ В ПОДДЕРЖКУ РАННЕГО ВОСПИТАНИЯ.

• МАССМЕДИА СТАНОВИТСЯ ПОДВИЖНИКОМ ИДЕИ «ОБРАЗОВАНИЯ ДЛЯ ВСЕХ».

* * *

Проект «Образование для всех – Инициатива быстрого действия» реализуется в рамках FAST TRACK INITIATIVE – глобального партнерства по обеспечению образования для всех.

Проект Министерства Просвещения Республики Молдова «ОБРАЗОВАНИЕ ДЛЯ ВСЕХ – Инициатива быстрого действия».
Площадь Великого Национального Собрания, 1,
МД-2033, Кишинев, Республика Молдова
Тел.: 23.38.97
Фах: 23.31.39
Веб-страница: www.prescolar.edu.md
E-mail: efafti@edu.md,
educatie.pentru.toti@gmail.com