Nume
Parola
Vizualizări: 4134
Liga Tinerelor Democrate a celebrat doi ani de la lansare
Chișinău, 16 Martie 2010 — Liga Tinerelor Democrate (LTD), a celebrat doi ani de la lansarea oficială ca structură internă a Organizaţiei de Tineret PDM.

Evenimentul a fost marcat prin organizarea unui seminar la care au participat 40 de tinere din întreaga republică şi o masă rotundă cu invitaţi speciali precum Valentina Buliga- Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Stratan- Deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi Ecaterina Mardarovici- Director Executiv al Clubului Politic al Femeilor „50/50”.

Liga Tinerelor Democrate reprezintă un prim exemplu pentru Republica Moldova.
Scopul organizaţiei este de a motiva un număr cît mai mare de tinere să se implice în viaţa politică şi în procesul decizional.

Pe parcursul a doi ani de activitate, LTD a organizat training-uri instructive şi aplicative pentru tinere, discuţii serale, teatru social, acţiuni de binefacere şi s-a implicat activ în acţiunile Organizaţiei de Tineret şi Organizaţiei de Femei ale PDM.