Vizualizări: 6105
Conducerea Întreprinderii de Stat „Portul Fluvial Ungheni” cercetată penal
11 Martie 2010 — Procuratura Generală a pornit o cauză penală pe faptul neglijenţei în serviciu comisă de persoane cu funcţii de răspundere ai ÎS „Portul Fluvial Ungheni”.
Procurorii au declanşat urmărirea penală urmare examinării Raportului de audit, efectuat de Curtea de Conturi la întreprindere, privind gestiunea resurselor naturale subterane în perioada anilor 2007 - 2008.
În acest context, Direcţia investigaţii generale a Procuraturii Generale a constatat abateri serioase de la prevederile legale în activitatea respectivului agent economic.
Astfel, în perioada indicată ÎS „Portul Fluvial Ungheni” a extras din albia rîurilor Prut şi Nistru cantitatea de 186,4 mii tone de nisip, din care 145 692 tone au fost vândute unui agent economic la preţul de 7 052 730 lei.
În acest sens, ÎS„Portul Fluvial Ungheni” a livrat şi depozitat zăcămintele menţionate pe cheiul Semeni, al rîului Prut, amplasat în s.Semeni r-nul Ungheni, de unde agentul economic-intermediar suportând cheltuielile pentru efectuarea operaţiunilor de încărcare şi cântărire, a realizat nisipul altor persoane fizice şi juridice, obţinând un profit în valoare de 2 093 500 lei.
Potrivit procurorilor, în rezultatul îndeplinirii neglijente a obligaţiilor de serviciu prevăzute de Legea cu privire la întreprinderea de stat, potrivit cărora administratorul ÎS„Portul Fluvial Ungheni” are obligaţia să asigure funcţionarea, folosirea eficientă şi reproducerea bunurilor întreprinderii primite în gestiune operativă, acestei întreprinderi de stat i-a fost cauzat prejudiciu material în valoare de 2 093 500 lei.
Urmare încălcărilor stabilite, procurorii au dispus începerea urmăririi penale pe faptul neîndeplinirii şi îndeplinirii necorespunzătoare de către persoana cu funcţie de răspundere a obligaţiunilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente şi neconştiincioase faţă de ele, soldate cu urmări grave pentru ÎS „Portul Fluvial Ungheni” (art.329 alin.(2) lit.b) CP).
Serviciul de presă al Procuraturii Generale

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33