Nume
Parola
Vizualizări: 5397
Au fost aleşi membrii Consiliului de Presă din Republica Moldova
Chisinau, 30 Decembrie 2009 — Comisia de selectare a membrilor Consiliului de Presă din Republica Moldova*, întrunită recent în şedinţă, a făcut totalurile concursului deschis şi a ales componenţa Consiliului de Presă.

Pentru poziţia de membru în Consiliul de Presă din Republica Moldova au candidat 11 reprezentanţi ai mediului jurnalistic (propuşi de către redacţii ale publicaţiilor/agenţiilor, portalurilor, organizaţii profesionale ale jurnaliştilor şi alte asociaţii obşteşti de media) şi 10 reprezentanţi ai consumatorilor de produse mass-media (propuşi de către grupuri de cititori, asociaţii obşteşti din alte domenii, inclusiv organizaţii sindicale, patronale, religioase, formaţiuni politice etc.).

După totalizarea punctajului acumulat de fiecare candidat conform criteriilor de selectare anunţate public, au fost aleşi cei nouă membri ai Consiliului de Presă, inclusiv patru membri care reprezintă mediul jurnalistic (dintre care doi reprezentanţi ai publicaţiilor regionale, inclusiv unul – din autonomia teritorial-administrativă Gagauz Yeri) şi cinci membri care reprezintă mediul consumatorilor de produse mass-media.

Iată componenţă nominală a Consiliului de Presă din Republica Moldova:

Membri ai Consiliului de Presă, reprezentanţi ai mediului jurnalistic:
1. Ludmila Andronic – redactor-şef al revistei economice „Business Class”, lector la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii de Stat;
2. Dmitrii Kalak – redactor-şef adjunct al ziarului naţional „Ekonomiceskoe obozrenie/Logos-press”;
3. Oleg Hitalschi – redactor-şef al ziarului local „SP” (Bălţi), doctor în filologie;
4. Liubov Casîm – redactor-şef al ziarului local din UTA Gagauz Yeri „Express/Aiin-Aciîk”.

Membri ai Consiliului de Presă, reprezentanţi ai consumatorilor de produse mass-media:
1. Daniela Terzi-Barbăroşie – directoare executivă a Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare”;
2. Georgeta Stepanov – conferenţiară universitară la catedra de Jurnalism, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii de Stat;
3. Ion Manole – preşedinte al Asociaţiei „Promo-LEX”;
4. Loretta Handrabura – viceministră a Educaţiei, doctor în ştiinţe umanistice, conferenţiară universitară la Catedra Literatura Română şi Comparată a Universităţii Pedagogice de Stat “Ion Creangă”;
5. Ana Curcudel – fostă jurnalistă, recomandată de un grup de asociaţii obşteşti.

Membrii Consiliului de Presă sunt aleşi pentru o perioadă de doi ani.
Prima şedinţă a Consiliului de Presă din Republica Moldova va avea vineri, 22 ianuarie 2010.

*Consiliul de Presă din R. Moldova a fost fondat la 1 octombrie 2009 de către 6 asociaţii (instituţii) obşteşti: Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent, Comitetul pentru Libertatea Presei, Uniunea Jurnaliştilor din Moldova, Centrul de Resurse al Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Drepturile Omului din Moldova „CREDO” şi Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”.
Consiliul de Presă este o structură independentă în raport cu administraţia publică, mediul politic, mediul de afaceri, alte grupuri de interese, care contribuie la responsabilizarea mass-media faţă de consumatorii de media, prin soluţionarea amiabilă a litigiilor dintre publicaţii şi cititori, promovarea jurnalismului de calitate, respectării principiilor deontologice jurnalistice de către publicaţii, agenţii de ştiri sau portaluri informaţionale. Alte informaţii pot fi găsite pe site-ul www.consiliuldepresa.md
Din componenţa Comisie de selectare a membrilor Consiliului de Presă au făcut parte cinci persoane, inclusiv doi reprezentanţi ai Consiliului Naţional al ONG-urilor, şi câte un reprezentant al fondatorilor Consiliului, al Centrului pentru Drepturile Omului şi al Comisiei parlamentare permanente pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media.

Proiectul „Consiliul de Presă în R. Moldova” a fost implementat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul Fundaţiei Eurasia, Reprezentanţa în Moldova, din sursele Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţionala (USAID) şi ale Ministerului Afacerilor Externe al Olandei.