Nume
Parola
Vizualizări: 3592
DECLARAŢIE în legătură cu Decretul preşedintelui interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, privind decorarea unui grup de jurnalişti cu cea mai înaltă distincţie de stat Ordinul Republicii
Chisinau, 28 Decembrie 2009 — Subsemnaţii, aducem la cunoştinţa opiniei publice poziţia noastră vis-a-vis de decretul Preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, privind decorarea noastră cu Ordinul Republicii. Faptul ne onorează şi ne exprimăm gratitudinea pentru înalta apreciere a activităţii în domeniul jurnalisticii într-o perioadă îndelungată şi plină de evenimente cruciale pentru destinele ţării şi ale poporului.

Noi interpretăm decretul prezidenţial privind decorarea unui grup mare de jurnalişti din presa independentă cu cea mai înaltă distincţie a statului nu numai ca un gest de apreciere, ci şi ca unul recuperatoriu, în raport cu perioada când valorile se stabileau pe criterii de partid, clientelare. Iată de ce, considerăm o practică reprobabilă acordarea de distincţii selectiv pe principii de algoritm politic sau în funcţie de simpatii personale, fapt ce diminuează şi discreditează nu numai valoarea distincţiilor ca atare, dar şi instituţia statului.

Exprimându-ne recunoştinţa pentru înalta distincţie ce ne-a fost acordată, ca jurnalişti nu considerăm această apreciere a activităţii noastre drept o răsplată din partea actualei guvernări sau ca pe o „sugestie” de a deveni mai cuminţi sau obedienţi. Pentru noi, oricare guvernare este obiect de urmărire atentă şi critică, având în vedere gradul de competenţă, eficienţă şi corectitudine cu care sunt gestionaţi banii publici şi cu care este guvernată ţara. Moralitatea şi onestitatea politicienilor a fost şi va rămâne pentru noi subiectul şi obiectul predilect al investigaţiilor jurnalistice pe care le vom desfăşura.

Vrem să îi asigurăm pe consumatorii produselor noastre mediatice că vom rămâne în continuare fideli politicilor editoriale pe care le-am promovat până acum şi nu vom ezita să criticăm guvernarea actuală şi oricare alta, în momentul când vom descoperi greşeli, abateri sau derogări de la funcţia de promotori ai interesului public pe care noi, jurnaliştii, ne-am obligat să îl servim cu devotament.

Semnatari:
Valeriu Saharneanu, Constantin Tănase, Petru Bogatu, Val Butnaru