Nume
Parola
Vizualizări: 2826
Declaraţia lui Vasile Tarlev, presedintele Uniunii Centriste din Moldova
Chisinau, 19 Noiembrie 2009 — Vin cu această declaraţie într-un moment de răscruce pentru ţara noastră - Republica Moldova.

Cu regret, astăzi constatăm, că din cauza unor greşeli fundamentale din legislaţie şi nu numai, noi pierdem timpul extrem de preţios pentru depăşirea crizei financiar-economice şi sociale, pierdem prestigiul ţării, sortim populaţia la o depresiune moral-psihologică fără precedent, la disperare şi sărăcie totală.

Situaţia deplorabilă în care ne-am pomenit este rezultatul comportamentului ireconciabil al unor reprezentanţi ai clasei politice, lipsa dorinţei şi capacităţilor elementare de negociere, ura oarbă a multora dintre ei faţă de concurenţii politici şi existenţa unor interese de grup în detrimentul ţării, a dorinţei de răzbunare cu orice preţ.

Aceste realităţi şi stări de spirit ne ruinează tot mai mult speranţele la un viitor decent şi conduc spre alunecarea rapidă a politicului, dar şi a întregii populaţii spre polarizare, antagonism, plasare pe părţi diferite a baricadelor. Societatea se dezbină şi se otrăveşte cu neîncredrea reciprocă. Pe fundalul astfel creat, criza financiar-economică, socială şi politică a atins o intenesitate fără precedent. 

Analizînd situaţia creată la moment în ţară si in interiorul partidului, consultînd mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile, businessmani, oameni de ştiinţă şi cultură, politicieni, personalităţi din alte domenii, am decis să mă retrag din UCM. În viitor voi susţine ideile de modernizare a ţării şi de consolidare a societăţii, voi depune toate eforturile necesare menite să aducă Republica Moldova pe făgaşul normalităţii, să dobîndească pentru ea un înalt prestigiu pe care indiscutabil  îl merită, să instaureze coeziunea socială şi o pace interetnică durabilă, să asigure ritmuri sporite de creştere economică şi de ameliorare a bunăstării populaţiei, să întoarcă fiecăruia încrederea în viitorul propriu, al urmaşilor săi şi al ţării.

Voi susţine pe  toţi cei, cărora nu le este indiferent destinul Patriei şi doresc să-şi aducă aportul la prosperarea ei, pentru ca  împreună  să schimbăm lucrurile în bine, să le reaşezăm în albia dezvoltării spre un viitor destoinic întro ţară independenta, reîntregită, militar neutra şi modernizată, în care omul va reprezenta valoarea supremă, iar grija faţă de el va fi preocuparea de fiecare zi a statului.

Vasile Tarlev